UGAL

foto din cadrul proiectului
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a derulat, în perioada 22.04.2013 - 15.08.2016, proiectul intitulat „Evaluarea supravieţuirii şi răspândirii în Marea Neagră a puilor de sturion din speciile ameninţate critic lansaţi în Dunărea Inferioară", co-finanţat prin Fondul European de Pescuit, Axa 3 Măsura 3.5 „Acţiuni pilot”, în baza contractului de finanţare nr. 18/22.04.2013, încheiat cu Autoritatea de Management a Programului Operațional pentru Pescuit. Valoarea eligibilă a proiectului a fost de 10.649.363,47 lei, valoarea asistenței financiare nerambursabile fiind de 10.649.363,47 lei, reprezentând 100% din valoarea total eligibilă a proiectului.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a obținut aprobarea Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 4938/12.08.2016 privind funcționarea domeniului de doctorat „Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală”, instituția academică gălățeană fiind printre primele  din țară care organizează astfel de studii doctorale. Înființarea acestui nou domeniu de studii doctorale la Galați s-a realizat în urma validării de către Consiliul General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și a evaluării  instituționale a Universității „Dunărea de Jos” din Galați de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS).


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
       Candidații înscriși pe lista românilor de pretutindeni (din Moldova, Ucraina, Albania și Serbia), admiși ca bursieri ai statului român la studii universitare cu licență, începând cu anul universitar 2016-2017, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați sunt așteptați să depună actele în original, în perioada 5-9 septembrie 2016, la unul dintre următoarele sedii:
-          secretariatul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, pe strada Domnească nr.47, în sala U 89, între orele 8.00-15.00;
-        sediul Universității de Stat  „B.P. Hasdeu” din Cahul, Republica Moldova (instituție academică ce găzduiește cursurile Facultății Transfrontaliere de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați),  între orele 9.00-14.00.
            Nedepunerea la dosar a actelor în original (diploma de bacalaureat, foaia matricolă, adeverința medicală) în perioada menționată duce la pierderea locului obținut.  

Afiș eveniment
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) derulează în perioada 8-16 august 2016, la Galați, cea de-a XI-a ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR), cel mai important eveniment anual studențesc, ce reunește peste 350 de reprezentanți din 17 centre universitare din țară. În cadrul FOSR 2016, liderii studenților din întreaga țară vor dezbate cele mai importante probleme și interese ale studenților din România, stabilind prioritățile federației pentru următorul an.


Vârsta a treia
Îmbătrânirea a devenit  aspectul  dominant și cel mai  vizibil al dinamicii structurii populației. România nu face excepție, căci înregistrează de peste un deceniu o tendință accentuată de îmbătrânire demografică, iar perspectivele până în 2050 conturează apariția unui segment de vârstnici care va trece de 25% din totalul populației. În fața acestui fenomen, administrațiile și instituțiile de la diferite niveluri pot avea mai multe tipuri de răspunsuri: asistența socială (cu cea mai cunoscută și extinsă formă - căminul de bătrâni), „economia de argint” (un concept inovator, dar care presupune o politică cel puțin de nivel macro-regional) și universitatea vârstei a treia (U3A) ca structură asociată și susținută de universități. 


Foto Eveniment
Datorită succesului pe care l-a avut în rândul tinerilor gălățeni întâlnirea de acum trei săptămâni, specialiștii Google România revin la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați cu un nou Atelier Digital, miercuri, 20 iulie 2016, între orele 16.00 și 20.00.

Atelierul Digital este o oportunitate pentru studenți și antreprenori, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani,  de a învăța despre ce înseamnă un profil virtual, SEO, AdWords, cum pot folosi Youtube-ul în avantajul lor. De asemenea, participanții vor afla lucruri importante despre importanța unei pagini de contact pe propriul website sau cum să întocmească un formular de feedback online.


Foto echipa SSMG
În perioada 21-24 iulie 2016, Uniunea Națională a Studenților din România organizează, la București, cea de-a patra ediție a Campionatului Național de Fotbal. Cu acest prilej, echipele tuturor centrelor universitare, membre ale UNSR: Iași, București, Timișoara, Craiova, Constanța, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Bacău, Galați, Petroșani, Târgoviște, Pitești și Ploiești vor concura pentru a obține cel mai râvnit trofeu din această vară: Cupa UNSR.

Proiectul încearcă să tragă un semnal de alarmă în rândul tinerilor cu privire la necesitatea unui stil de viață sănătos, îndemnându-i pe aceștia la mișcare.


Facultatea de Litere
Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației - Chișinău, Republica Moldova, Universitatea din Novi Sad, Serbia și Casa Corpului Didactic din Galați, respectiv din Constanţa, iniţiază proiectul Promovarea valorilor cultural-identitare românești în Republica Moldova și Serbia prin cursuri de formare/perfecționare și schimburi de experiență. Iniţiativa, finanţată de Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni - are ca obiectiv principal promovarea valorilor identitar - românești și păstrarea identității culturale și lingvistice a comunităților românești din Republica Moldova (municipiul Chișinău și raioanele Criuleni, Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi) și Serbia (orașul Novi Sad, districtul Bačka de Sud, provincia Voivodina).


Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie
Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează, pentru  anul universitar 2016-2017, concurs de admitere pentru o nouă specializare de licență: RESURSE UMANE.

Specializarea este autorizată în cadrul Domeniului Sociologie care beneficiază de 20 de locuri finanțate de la buget și 74 în regim cu taxă.


Foto Eveniment
Inovaţia studenţilor de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, cu care au reprezentat Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi la cel mai important concurs de creaţie în industria alimentară – Ecotrophelia România 2016 - a fost anul acesta dublu premiată: Gama ProtiPlus a primit Premiul al-II-lea, al juriului, în valoare de 1.000 de lei dar şi premiul pentru cel mai bun produs inovator în valoare de 3.000 de lei acordat de firma EXPERGO sensory research.

Este vorba de o gamă de produse din carne în care apa ce se foloseşte în compoziţie a fost înlocuităcu zerul dulce sterilizat UV.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email