UGAL

AM POIM a lansat apelul de proiecte pentru refacerea ecosistemelor degradate


AM POIM a anunțat lansarea apelului de proiecte conform Ghidului Solicitantului aferent acțiunii Menţinerea şi refacerea ecosistemelor degradate şi a serviciilor furnizate (împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în acord cu obiectivele europene în domeniu, inclusiv în mediul marin din cadrul OS 4.1. Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate.

Finanțarea proiectelor în cadrul acțiunii Menţinerea şi refacerea ecosistemelor degradate şi a serviciilor furnizate (împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în acord cu obiectivele europene în domeniu, inclusiv în mediul marin vizează:
  • promovarea măsurilor de refacere a unui habitat natural în sensul îmbunătăţirii sau menţinerii stării favorabile de conservare sau refacerea funcţiilor unor ecosisteme care au fost diminuate sau degradate.
Bugetul total alocat acestor investiții este de 75,2 mil.euro.

Înregistrarea propunerilor de proiecte se realizează on-line, în mod continuu, începând cu data de 14 decembrie 2018 ora 10:00 și se va încheia în data de 31 decembrie 2020, ora 10.00.

Descarcă Ghidul
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
………………………
Extras din Ghidul Solicitantului, pag 13
Pentru acțiuni dedicate menținerii și refacerii ecosistemelor forestiere degradate:
 Administratori desemnați în condițiile legii și/sau proprietari ai fondului forestier național aflat în proprietate publică (ex: Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, institute publice de cercetare sau instituții de învățământ de stat cu profil silvic, regii autonome de interes local care administreaza conform Codului silvic fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale);

Pentru acțiuni dedicate menţinerii şi refacerii ecosistemelor lacustre și de ape curgătoare degradate:
  • Administratori desemnați în condițiile legii și/sau proprietari ai apelor de suprafață aflate în proprietate publică (ex: Administraţia Naţională «Apele Române» în calitate de administrator al apelor din domeniul public);
Proiectele ce vizează și activități dedicate organismelor acvatice vii vor fi depuse în parteneriat sau cu avizul instituției ce administrează resursele acvatice vii, respectiv Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Pentru acțiuni dedicate menţinerii şi refacerii ecosistemelor de pajiști degradate:
  • Administratori desemnați în condițiile legii și /sau proprietari de pajiști permanente aflate în proprietate publică (ex: Agenția Domeniilor Statului în calitate de administrator al pajiștilor proprietate publică a statului, unități administrativ teritoriale în calitate de administratori ai pajiștilor proprietate publică a comunelor, orașelor, etc);
Pentru acțiuni dedicate menţinerii şi refacerii ecosistemelor de peșteri:
  • Administratori desemnați în condițiile legii și /sau proprietari de peșteri aflate în proprietate publică;

Pot fi încheiate parteneriate între tipurile de solicitanți eligibili menționațe anterior, cu respectarea tuturor celorlalte prevederi ale ghidului solicitantului, numai în scopul implementării în comun a unui proiect ce vizează suprafațe învecinate sau pentru care se demonstrează că sustenabilitatea și fezabilitatea implementării unitare a acțiunilor de refacere ecologică depinde de încheierea respectivului parteneriat.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email