UGAL

Metodologia de organizare a programelor de studii
la Învăţământul la Distanţă şi Învăţământul cu Frecvenţă Redusă


1. Organizarea programelor de studii
Prin ID/IFR pot fi organizate următoarele categorii de programe de studii:
studii universitare de licenţă (ID/IFR);
studii universitare de masterat (IFR).

Învăţământul la distanţă (ID) şi învăţământul cu frecvenţă redusă (IFR) se organizează numai în regim cu taxă. Cuantumul taxelor de şcolarizare se stabileşte anual, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie şi a Senatului Universităţii, la propunerea facultăţilor.

2. Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă
Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă (DIDFR) s-a înfiinţat prin decizia Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” nr. 366/06.05.2005.
Cadrul legal al organizării formelor de învăţământ ID şi IFR este asigurat de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completarile ulterioare, precum şi de H.G. nr. 1011/2001 care reglementează organizarea şi funcţionarea programelor ID/IFR în învăţământul superior.

3. Autorizarea provizorie, acreditarea şi evaluarea periodică a programelor de studii
Managementul programelor de studii ID/IFR este asigurat de către facultăţi şi Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă, în baza standardelor naţionale de calitate elaborate de Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
Acreditarea este un proces de recunoastere publică, de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii academice, ce se desfăşoară în două etape. Într-o prima etapă organizaţia furnizoare de educaţie este autorizată să funcţioneze provizoriu ca instituţie de învăţământ superior, dobândind dreptul de a desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza admiterea pentru anumite programe de studii, care se autorizează, de asemenea, provizoriu prin proceduri şi criterii specifice. În a doua etapă, organizaţia furnizoare de educaţie este acreditată conform standardelor şi devine recunoscută prin lege ca instituţie parte a sistemului naţional de învăţământ superior care îi conferă dreptul să organizeze, după caz, examene de absolvire, licenţă şi masterat şi să emită diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute naţional.
Acreditarea oferă beneficiarilor sistemului de învăţământ ID/IFR garanţia că instituţia de învăţământ are asigurate resursele financiare pentru derularea programelor de studii, are planuri de învăţământ conforme specializării, dispune de personal calificat pentru a opera cu tehnologii specifice programelor ID/IFR, are o politică de management şi de promovare a programelor de studii prin ID/IFR care respectă etica profesională.
Toate procedurile de evaluare (autorizare provizorie, acreditare, evaluare periodică) se bazează pe un ansamblu de criterii specifice, definite şi cuantificate prin standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă. Aceste criterii se referă la principiile fundamentale de organizare, implementare şi funcţionare a formelor de învăţământ ID/IFR: capacitatea instituţională (cadrul organizatoric, conducere şi administraţie, servicii pentru studenţi, baza materială şi responsabilităţi financiare), eficacitatea educaţională (conţinutul învăţământului, medii de instruire, evaluare, studenţi), managementul calităţii (informaţie publică, personal didactic, resurse de învăţare, sisteme de informaţii).
Conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pot organiza programe de studii universitare, la formele de învăţământ ID/IFR, numai instituţiile de învăţământ superior care au acreditat programul de învăţământ respectiv la forma de învăţământ cu frecvenţă.
În vederea obţinerii autorizaţiei provizorii de funcţionare sau a acreditării specializărilor ID/IFR, DIDFR, împreună cu facultăţile, elaborează rapoartele de autoevaluare care vor fi înaintate la ARACIS.
Evaluarea periodică a programelor de studii ID/IFR se face o dată la cinci ani.

4. Concursul de admitere
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi poate organiza anual concurs de admitere la ciclul de studii universitare de licenţă (ID, IFR), la propunerea facultăţilor. Admiterea se organizează pe domenii de studii, la specializările autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate.
La concursul de admitere la ciclul de studii universitare de licenţă, pot participa:
absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat;
studenţii care doresc să urmeze simultan două programe de studii universitare de licenţă;
absolvenţii cu diplomă de licenţă/absolvire, care doresc să urmeze un al doilea program universitar de licenţă.

Concursul de admitere, pentru anul I, la ciclul de studii universitare de licenţă, la formele de învăţământ ID şi IFR, se desfăşoară separat faţă de forma cu frecvenţă (IF).
Admiterea se va face în funcţie de criteriile stabilite de Senatul UDJ, anual, candidaţii fiind admişi în ordinea descrescătoare a mediei de concurs, pe liste unice. La egalitate de medii, pe ultimul loc, departajarea se va face pe baza mediei generale a anilor din liceu. Un candidat nu poate fi admis simultan la două domenii ID/IFR.
Un candidat poate participa la admiterea pentru învăţământul cu frecvenţă la mai multe domenii de studiu din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, dar poate fi admis la un singur domeniu pe locurile subvenţionate de la bugetul de stat. El poate urma în paralel şi un al doilea domeniu de licenţă la învăţământul cu frecvenţă pe locurile cu taxă sau la formele de învăţământ la distanţă (ID) sau cu frecvenţă redusă (IFR).
La formele de învăţământ ID/IFR pot fi organizate două sesiuni de admitere (iulie şi septembrie) sau numai o singură sesiune (iulie sau septembrie). În situaţia când se organizează două sesiuni de admitere, listele finale se obţin prin reunirea listelor parţiale din lunile iulie şi septembrie. Admiterea candidaţilor se face pe numărul de locuri aprobat de Senatul Universităţii, în baza cifrei de şcolarizare alocată prin evaluările ARACIS.
Calendarul concursului de admitere va fi afişat la avizierele facultăţilor şi universităţii, precum şi pe pagina web a Universităţii şi a DIDFR. Înscrierea candidaţilor se va organiza centralizat, pe universitate, la DIDFR. Candidaţii vor depune un singur dosar pentru toate facultăţile pentru care optează.

Dosarul, tip mapă, va conţine următoarele acte:
cererea tip de înscriere şi angajamentul candidatului;
diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau copie legalizată. Pentru absolvenţii de liceu, promoţia anului în curs, este valabilă şi adeverinţa tip de promovare a examenului de bacalaureat (original sau copie legalizată), în care se va menţiona media generală de la bacalaureat, mediile obţinute în anii de liceu, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat;
adeverinţă medicală tip, eliberată de cabinetele medicale şcolare sau medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinţei este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează; comisia centrală de admitere are dreptul, prin sondaj, să supună verificării adeverinţele medicale şi starea sănătăţii candidatului;
trei fotografii format 2,5/4 cm;
chitanţa de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere la facultatea respectivă, sau actul care permite posesorului să fie scutit de plata taxei;
certificat de naştere, în copie legalizată;
certificatul de căsătorie (dacă este cazul) în copie legalizată;
diploma de licenţă/inginer, în original şi foaia matricolă (în copie legalizată) ;
adeverinţa tip de student, eliberată de către secretariatul facultăţii, pentru candidaţii studenţi care doresc să urmeze concomitent două specializări/ facultăţi şi se înscriu în concursul de admitere.

Candidaţii declaraţi admişi la concursul de admitere, dobândesc calitatea de student prin decizia Rectorului, după semnarea contractului de studii şi plata taxei de studii.

5. Planurile de învăţământ
Programele de studii de la ID şi IFR au ca rezultat obţinerea unei diplome de licenţă cu aceeaşi recunoaştere ca şi cea de la învăţământul cu frecvenţă. Durata studiilor ID/IFR este aceeaşi ca la forma de învăţământ cu frecventa (IF).
Planurile de învăţământ ID/IFR sunt elaborate de facultăţi şi aprobate de Consiliul de Administraţie şi de Senatul Universităţii „Dunărea de Jos”. Pentru corecta informare a studenţilor, ele vor fi publicate pe site-ul facultăţilor şi al DIDFR.
Planurile de învăţământ la ID/IFR vor fi elaborate în conformitate cu standardele ARACIS, utilizând machetele model din Anexa 1 şi Anexa 2.
Monitorizarea planurilor de învăţământ ID/IFR se desfăşoară la nivelul facultăţii, DIDFR şi al Universităţii. Procedura de monitorizare implică respectarea următoarelor condiţii minime:
Adaptarea şi flexibilizarea planurilor de învăţământ în corelaţie cu legislaţia în vigoare şi cu standardele ARACIS;
Actualizarea permanentă a planurilor de învăţământ pentru a corespunde cu structura planurilor programelor de studii de la învăţământul cu frecvenţă; se va respecta sistemul de credite transferabile;
Respectarea regulilor generale de transformare, emise de ARACIS, pentru echivalenţa planurilor ID/IFR cu planurile programelor de studii autorizate sau acreditate de la învăţământul cu frecvenţă.

6. Personalul didactic, programele analitice şi calendarele disciplinelor
Personalul didactic implicat în activităţile ID şi IFR este format din coordonatori ai programelor de studii, coordonatori de disciplină, tutori şi personal didactic aferent activităţilor didactice de seminar, lucrări practice sau de laborator, îndrumare de proiect, practică de specialitate. Personalul didactic este propus de către directorii de departamente de la facultăţi şi aprobat de Consiliul Facultăţii.
Coordonatorii de disciplină din cadrul programelor de studii ID/IFR sunt cadre didactice titulare din UDJ sau asociate, care îndeplinesc aceleaşi standarde ca la forma de învăţământ cu frecvenţă (IF). Pentru asigurarea calităţii activităţilor didactice, personalul didactic titularizat în învăţământul superior nu poate acoperi, într-un an universitar, la ID/IFR, mai mult de o normă didactică, indiferent de facultatea/instituţia de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea.
Personalul didactic titularizat în învăţământul superior conform legii, pensionat la limită de vârstă sau din alte motive, pierde calitatea de titular, fiind considerat cadru didactic asociat. Acesta nu poate să acopere mai mult de o normă didactică.
Tutorii sunt cadre didactice desemnate să îndrume studenţii pe parcursul unui program de instruire. Ei pot fi cadre didactice universitare titulare sau asociate. Personalul didactic titularizat sau asociat trebuie să îndeplinească cerinţele legale pentru ocuparea posturilor didactice; periodic ei trebuie să urmeze cursuri de perfecţionare/instruire în tehnologiile specifice ID/IFR.
Coordonatorii de disciplină nominalizaţi elaborează programele analitice (fişele disciplinelor) în conformitate cu standardele ARACIS (obiectivele disciplinei, conţinutul pe module şi unităţi de învăţare, teme de control, teste de evaluare, indicaţii metodice şi bibliografice - Anexa 3, Anexa 4). Programele analitice ale disciplinelor din planurile de învăţământ ID/IFR vor fi corelate cu cele de la învăţământul cu frecvenţă, în ceea ce priveşte obiectivele, conţinutul de bază, modul de evaluare şi bibliografia necesară.
Coordonatorii de discipline şi tutorii elaborează calendarul disciplinei în conformitate cu standardele ARACIS (programarea activităţilor tutoriale şi aplicative pe săptămâni, programarea temelor de control, evaluarea pe parcurs şi evaluarea finală - Anexa 5, Anexa 6). Calendarele disciplinelor vor fi corelate cu planificarea activităţilor din orarele semestriale.

7. Elaborarea statelor de funcţii
Activităţile didactice, specifice formelor ID sau IFR, se normează în state de funcţii distincte de cele de la învăţământul cu frecvenţă (IF), conform legislaţiei în vigoare. Statele de funcţii, elaborate de facultăţi în colaborare cu DIDFR, reunite, formează statele de funcţii ale Departamentului de Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă (DIDFR) pe cele două componente ale sale: statul de funcţii al formei de învăţământ ID şi statul de funcţii al formei de învăţământ IFR.
Deoarece la ID/IFR nu există cursuri, toate posturile din statele de funcţii vor fi de asistent universitar. Ora echivalentă este egală cu ora de laborator de la învăţământul cu frecvenţă. Norma didactică este de 11 ore/post didactic.
La întocmirea statelor de funcţii vor fi utilizate machetele model din Anexa 7 şi Anexa 8.

8. Normarea activităţilor
Salarizarea cadrelor didactice se face conform legii, cu respectarea normativelor şi a standardelor în vigoare pentru ID/IFR. Activităţile didactice se plătesc pe baza statelor de funcţii specifice ID/IFR.
Având în vedere faptul că activităţile didactice la ID/IFR sunt programate în zilele de sâmbătă şi duminică, tariful orar utilizat la „plata cu ora” la învăţământul cu frecvenţă va fi majorat cu 50%. Tariful orar, astfel calculat, va fi aprobat anual de Consiliul de Administraţie şi Senatul Universităţii.

Normarea activităţilor didactice specifice formei ID se realizează astfel:
a) AT (activităţi tutoriale), faţă în faţă, se normează la fel ca la forma IF (învăţământ cu frecvenţă), pe baza numărului de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la forma ID.
b) AT, la distanţă, de suport al studenţilor/cursanţilor şi de TC (teme control), la fiecare disciplină, se normează cu 1-3 ore/grupă/săptămână, în funcţie de bugetul disponibil la fiecare facultate. La începutul fiecărui an universitar, facultăţile vor propune DIDFR numărul de ore normate care va fi luat în calcul la estimarea bugetului pe anul universitar curent.
c) configurarea şi administrarea datelor pe platforma e-Learning se normează câte 2-4 ore/grupă/semestru, în funcţie de bugetul disponibil la fiecare facultate. La începutul fiecărui an universitar, facultăţile vor propune DIDFR numărul de ore normate care va fi luat în calcul la estimarea bugetului pe anul universitar curent;
d) AA (activităţi aplicative)-laborator, aplicaţii practice, proiect, practică, îndrumare de proiecte de an etc. se normează la fel ca la forma IF, pe baza numărului de ore prevăzute în planurile de învăţământ.
Normarea activităţilor didactice specifice formei IFR - activităţi de seminar, lucrări practice şi de laborator, îndrumare de proiecte etc. - se face la fel ca la forma IF, pe baza numărului de ore prevăzute în planurile de învăţământ.
Cuantumul indemnizaţiilor pentru coordonatorii de programe de studii ID/IFR şi alte structuri administrative implicate în gestionarea programelor de studii ID/IFR se stabileşte, anual, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Universităţii, la propunerea Consiliilor facultăţilor care au specializări ID/IFR.

9. Elaborarea suportului de curs şi plata drepturilor de autor
Organizarea procesului de instruire în sistemul ID/IFR este condiţionată de existenţa unor materiale didactice corespunzător concepute şi realizate pentru asigurarea unei pregătiri eficiente a studenţilor. Coordonatorul de disciplină va realiza materiale didactice conform standardelor ARACIS (suport de curs, caiete de lucrări aplicative, programe, teste de evaluare şi autoevaluare etc). Garantarea calitativă a conţinutului materialelor didactice este în responsabilitatea coordonatorului de disciplină.
Suportul de curs se distribuie studenţilor în cuantumul taxei de studiu.

Elaborarea suportului de curs în tehnologie ID
Toate disciplinele prevăzute în planul de învăţământ vor avea acoperire cu materiale specifice destinate studiului în tehnologia ID. Acestea vor fi îmbunătăţite periodic pe baza experienţei acumulate de către cadrele didactice;
Materialele didactice vor fi organizate şi proiectate pe principii educaţionale specifice ID, cu prezentarea informaţiilor într-o formă accesibilă, concisă şi riguroasă şi cu distribuţie echilibrată de grafică şi text;
Materialele de studiu vor fi furnizate pe suporturi electronice sau tipărite;
Suportul de curs va fi structurat ca o succesiune de sarcini de învăţare, care să faciliteze studenţilor studiul individual şi dezvoltarea unor deprinderi de pregătire specifică ID;
Fiecare suport de curs va include: obiectivele specifice, organizarea sarcinilor de lucru, elemente aplicative pentru clarificarea şi consolidarea cunoştinţelor, teste de autoevaluare, teme de control şi recomandări bibliografice;
La elabortarea suportului de curs ID, se vor respecta următoarele norme de redactare:
Setare pagină:
Formatul paginii - A4 portrait;
Margini oglindă (mirror margins)¬:
sus/jos (top/bottom) – 1,5 cm;
interior (inside) – 1,5 cm;
exterior (outside) – 5 cm;

Numărul paginii – dreapta jos;
Header-ul (antetul) conţine titlul unităţii de studiu (capitol) şi linia plasată la partea superioară a paginii;
Footer-ul (subsolul) conţine linia trasată la partea inferioară a paginii, titlul suportului de curs în stânga şi numărul paginii în dreapta.

Fonturi:
Se recomandă utilizarea unui sistem unitar de numerotare a titlurilor şi subtitlurilor, astfel:
Unitatea de învăţare numărul X / titlu unitate de învăţare nouă – Arial 16 Bold / Arial 14 Bold (ex. Capitolul 1 – Instruirea prin educaţia la distanţă);
Titlul pentru o secţiune principală – Arial 14 Bold (ex. 1.1 Caracteristici ale educaţiei prin ID);
Titlul pentru o sub-subsecţiune – Arial 14 Bold (ex. 1.1.1. Obiective educaţionale);
Corpul (fontul) textului - Arial 12 (pentru fragmente din materiale de referinţă se recomandă utilizarea fontului Arial 12 Italic;
Toate figurile şi tabelele vor fi numerotate sub forma Figura nr. unitate. nr. figură
(exemple: Fig.1.1, Fig.1.2). Referinţele din text la tabele se vor face sub forma: Tabelul 1.1...

Multiplicarea şi distribuirea suportului de curs tipărit
Coordonatorul de disciplină predă manuscrisul suportului curs (bun de tipar) coordonatorului de program de studii ID/IFR de la facultatea care gestionează programul de studii. În acelaşi timp depune şi varianta electronică a cursului, însoţită de testele de evaluare/autoevaluare;
Suportul de curs trebuie elaborat în conformitate cu programa analitică a disciplinei, cu respectarea tehnologiei ID de redactare prezentată mai sus. Conţinutul suportului de curs se supune analizei şi aprobării departamentului de specialitate şi Consiliului Facultăţii;
Dacă se acceptă suportul de curs, coordonatorul programului de studii completează referatul tipizat de necesitate şi oportunitate şi obţine semnăturile necesare;
Coordonatorul programului de studii ID/IFR predă manuscrisul la Editura/Tipografia Universităţii, împreună cu referatul de necesitate şi oportunitate. În acelaşi timp, predă la DIDFR CD-ul cu varianta electronică a cursului şi testele de evaluare/autoevaluare;
Persoanele responsabile din cadrul Editurii/Tipografiei Universităţii întocmesc fişa de consum pentru fiecare suport de curs. Fişa de consum împreună cu referatul de necesitate şi oportunitate sunt depuse la Serviciul Financiar/Contabil al Universităţii unde se calculează devizul lucrării;
Tipografia Universităţii tipăreşte suportul de curs în numărul de exemplare solicitat şi pregăteşte coletele pentru a fi trimise la DIDFR;
În baza devizului suportului de curs, Serviciul Financiar/Contabil al Universităţii transferă suma aferentă Serviciului de Tipărire din contul DIDFR în contul Editurii/Tipografiei Universităţii;
Suportul de curs electronic va fi postat pe platforma electronică a DIDFR. În mod obligatoriu acesta va fi însoţit şi de testele de evaluare/autoevaluare. Facultativ, pot fi furnizate şi alte materiale audio-video.
Distribuirea suportului de curs tipărit către studenţi se va face de DIDFR, la sediul acestuia. Numai studenţii care au plătit taxa de şcolarizare vor primi suportul de curs.

Multiplicarea şi distribuirea suportului de curs electronic
Coordonatorul de disciplină predă varianta electronică a suportului de curs şi testele de evaluare/autoevaluare coordonatorului de program de studii ID/IFR de la facultatea care gestionează programul de studii;
Suportul de curs trebuie elaborat în conformitate cu programa analitică a disciplinei, cu respectarea tehnologiei ID de redactare. Conţinutul suportului de curs se supune analizei şi aprobării departamentului de specialitate şi Consiliului Facultăţii;
Dacă se acceptă suportul de curs, coordonatorul de program de studii ID/IFR depune suportul electronic şi testele de evaluare/autoevaluare (CD) la sediul DIDFR;
În vederea achiziţionării şi multiplicării de CD-uri, personalul DIDFR completează referatul tipizat de necesitate şi oportunitate şi obţine semnăturile necesare;
DIDFR multiplică suportul de curs în numărul de exemplare solicitat;
Distribuirea suportului de curs electronic către studenţi se va face de DIDFR, la sediul acestuia. Numai studenţii care au plătit taxa de şcolarizare vor primi suportul de curs;
Suportul de curs electronic va fi postat pe platforma electronică a DIDFR. În mod obligatoriu acesta va fi însoţit şi de testele de evaluare/autoevaluare. Facultativ pot fi furnizate şi alte materiale audio-video.

Plata dreptului de autor şi cesionarea drepturilor de folosinţă Universităţii
Proiectarea şi realizarea de resurse de învăţământ specifice ID/IFR se normează la un curs nou cu 120-140 de ore/suportul de curs, la un tarif de 8-10 lei/ora, în funcţie de bugetul disponibil la fiecare facultate, cu aprobarea Consiliului de Administraţie şi a Senatului Universităţii, la propunerea DIDFR. Pentru actualizarea resurselor de învăţământ existente numărul de ore normate este proporţional cu ponderea de actualizare.
Plata drepturilor băneşti se va face cu condiţia ca fiecare suport de curs să fie însoţit şi de testele de evaluare/autoevaluare specifice fiecarui program de studii.
Coordonatorii de disciplină, autori ai suporturilor de curs, cesionează Universităţii drepturile de folosinţă, inclusiv dreptul de a posta suportul de curs şi testele de evaluare/autoevaluare pe platforma electronică a DIDFR. În situaţia când un cadru didactic, coordonator de disciplină, refuză să cesioneze drepturile de folosinţă, nu mai poate efectua activităţi didactice la ID/IFR.

10. Perfecţionarea personalului implicat în programele ID/IFR
Un aspect important al asigurării unui nivel ridicat al funcţionării învăţământului la distanţă/învăţământ cu frecvenţă redusă este perfecţionarea personalului implicat în procesul educaţional. Activitatea de perfecţionare are caracter permanent. Această activitate se face pe mai multe niveluri, în funcţie de gradul de implicare în procesul educaţional, astfel:
nivelul conducerii administrative a învăţământului la distanţă (director DIDFR, coordonatori de programe de studii ID/IFR);
nivelul cadrelor didactice coordonatori de disciplină şi al tutorilor;
nivelul inginerilor de sistem şi al tehnicienilor informaticieni;
nivelul secretariatelor din facultăţi şi DIDFR.

Toate categoriile mai sus amintite trebuie să fie implicate în forme specifice de pregătire şi perfecţionare, organizate pe plan local, naţional şi internaţional. Programul perfecţionărilor este anunţat pe canalele de comunicaţie obişnuite, inclusiv prin intermediul portalului destinat ID/IFR din universitate.
Ca activităţi de perfecţionare sunt considerate toate cursurile de formare profesională organizate pe plan local, naţional sau internaţional, precum şi participarea la seminarii, conferinţe şi congrese ştiinţifice naţionale sau internaţionale. De asemenea, sunt luate în considerare şi participările în proiectele europene.



Anexa 1 

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI APROBAT, FACULTATEA ............................................................
Domeniul de licenţă: .................................................... RECTOR
Denumirea programului de studii: ................................
Durata programului de studii: ......................................
Forma de învăţământ: ID
Anul universitar: .....................
PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT ID

Anul de studiu:…..


   
Nr. crt.
 
Denumirea disciplinei
Codul disciplinei Condiţionări
(cod)
 
Semestrul:
 
Semestrul:
Nr.ore/sem FV Cr. Nr.ore/sem FV Cr.
SI AT TC AA SI AT TC AA
   
1
                             
                               
 
n
                             
Total ore pe semestru, total probe pe semestru si total credite pe semestru                
   

Legenda: SI - studiu individual (echivalentul orelor de curs de la forma cu frecvenţă), AT - activităţi tutoriale, TC - teme de control, 
                   AA - activităţi aplicative asistate, FV - forma de verificare, Cr. - număr credite
Observaţii: AT + TC = numărul orelor de seminar din planul de învăţământ de la forma cu frecvenţă
AA = numărul orelor de laborator, proiect, practică din planul de învăţământ de la forma cu frecvenţă

                                                          DECAN                                                                                                              DIRECTOR DIDFR
               



Anexa 2

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI APROBAT, FACULTATEA ............................................................
Domeniul de licenţă: .................................................... RECTOR
Denumirea programului de studii: ................................
Durata programului de studii: .............
Forma de învăţământ: IFR
Anul universitar: ........................

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT IFR

Anul de studiu:




  Nr.
crt.
Denumireadisciplinei Codul disciplinei Condiţionări
(cod)
Semestrul: Semestrul:
Nr.ore/sem FV Cr. Nr.ore/sem FV Cr.
S L P S L P
  1                          
  2                          
                             
  n                          
Total ore/semestru; total probe pe semestru si total credite pe semestru                    
                   

Legenda: S - activităţi de seminar, L - activităţi de laborator, P - proiect, lucrări practice,
FV - forma de verificare, Cr.- număr credite

                      DECAN                                                                                                                                                                                          DIRECTOR DIDFR




  Anexa 3


                                                                   PROGRAMA ANALITICĂ ID ANEXA 3


Codul disciplinei
Semestrul
Numărul de credite


Facultatea

Domeniul de licenţă
Programul de studii de licenţă


Categoria formativă a disciplinei
DF-fundamentală, DG-generală, DS-de specialitate, DE-economică/managerială, DU-umanistă

Categoria de opţionalitate a disciplinei: DI-impusă, DO-opţională, DL-liber aleasă (facultativă)

Discipline   anterioare

Obligatorii
(condiţionate)

Recomandate


Obiective

Conţinut
(descriptori)


Forma de evaluare (E-examen, C-colocviu/test final, LP-lucrări de control)

Stabilirea notei finale
(procentaje)
- răspunsuri la examen/colocviu/lucrări practice

- activităţi aplicative atestate/laborator/lucrări practice/proiect etc.

- teste pe parcursul semestrului

- teme de control
Bibliografia
Lista materialelor didactice
necesare


Coordonator de disciplină
Grad didactic, titlul, prenume, numele
Semnătura

Legenda: SI - studiu individual, TC - teme de control, AT - activităţi tutoriale, AA - activităţi aplicative asistate



 
                                                          PROGRAMA ANALITICĂ   IFR                                                                                 ANEXA 4

   Denumireadisciplinei
 
 Coduldisciplinei   Semestrul   Număruldecredite  
 
Facultatea   Numărulorelorpesemestru/activităţi
Domeniul de licenţă   Total SI S L P
Programuldestudii delicenţă
 
           
 
  Categoriaformativă  adisciplinei
DF-fundamentală,DG-generală,DS-despecialitate,DE-economică/managerială,DU-umanistă
 
  CategoriadeopŃionalitateadisciplinei:DI-impusă,DO-opŃională,DL-liberaleasă(facultativă)  
Obiective  
Conţinut(descriptori)  
Testeşitemedecontrol  
     
 
Formadeevaluare(E-examen,C-colocviu/testfinal,LP-lucrăridecontrol)  
Stabilireanoteifinale(procentaje) - răspunsurilelaexamen/colocviu/lucrăripractice  
  - activităţi aplicativeatestate/laborator/lucrăripractice/proiectetc.  
  - testepeparcursulsemestrului  
  - temedecontrol  
Bibliografia  
Listamaterialelor didacticenecesare  
 
CoordonatorTitularde
a)Disciplină
Graddidactic,titlu,prenume,nume Semnătura
     
 
 
 
 
 Anexa 5

Disciplina:                                                                                                                                                                      
Anul destudii:
Semestrul:
CALENDARUL DISCIPLINEI ID
 
  Săptămâna Lucrăride control(TC) Tutorial(AT) ActivităŃi asistate(AA) Verificări
 
Tema
 
Termen predare
 
Tematica
 
Termen programat
 
Laborator
Lucrări practice/
proiect
 
Data
 
Tipul
(E/C/V)
 
Pregătire curentă
1                
2                
3                
4                
5                
6                
7                
8                
9                
10                
11                
12                
13                
14                
Sesiune  examene 1                
2                
3                
4                
E– examen, C– colocviu, V– verificarepeparcurs
 
Titulardisciplină,                                                                                Tutore,





Disciplina:                                                                                                                                                                                    ANEXA6
Anuldestudii:
Semestrul:                                                                                  CALENDARULDISCIPLINEI  IFR
 
 
 
   
Săptămâna
SEMINAR LABORATOR PROIECT VERIFICĂRI
Tematica abordată Data Lucrarede laborator Termen
programat
Tematica
abordată
Termen
predare
Data Tipul
(E/C/V)
 
Pregătirecurentă
1                
2                
3                
4                
5                
6                
7                
8                
9                
10                
11                
12                
13                
14                
 
Sesiune examene
1                
2                
3                
4                
E–examen,C–colocviu,V–verificarepeparcurs
 
 
 
Titulardisciplină,                                                                                                                                        Asistent,



ANEXA 7
 
 
 
  FACULTATEA                            
STAT DE FUNCŢII   ID
              ANUL UNIV. 2013-2014
                                 
 
 
Numărul
normei
Funcţia
postului
Funcţia
didactică
Numele şi
prenumele
Funcţia ocupată Disciplina Programul de studii de licenţă Anul de studii
(nr gr/sgr)
Activ. did. directe Alte activităţi Total general ore conv./săpt 
   (medii anuale)
 
AT AA Total ore conv./sapt
(medii anuale)
 
Sem I Sem II Sem I Sem II Evaluare 
(Ex, V, C)
Teme control (TC) Total ore conv./săpt
(medii anuale)
 
 
 
1 Asistent     Coordonator Disciplina 1   I/1           0,29   0,29 0,29  
        Tutor Disciplina 1   I/1 0,57 0 0 2 1,28   1,00 1,00 2,28  
        Coordonator Disciplina 2   I/1           0,29   0,29 0,29  
        Tutor Disciplina 2   I/1 0,57 0,57 0 0 0,57   1,00 1,00 1,57  
        Coordonator Disciplina 2   I/1           0,29   0,29 0,29  
        Tutor Disciplina 2   I/1 0,28 0,28 0 0 0,28   1,00 1,00 1,28  
        Coordonator Disciplina 3   I/1           0,29   0,29 0,29  
        Tutor Disciplina 3   I/1 0 0 1 0 0,5   1,00 1,00 1,50  
        Coordonator Disciplina n   I/1           0,29   0,29 0,29  
        Tutor Disciplina n   I/1 0 0 2 2 2   1,00 1,00 3,00  
          TOTAL             4,63     6,45 11,08  
 
 
                                                 ANEXA 8

  FACULTATEA                          
STAT DE FUNCŢII   IFR
              ANUL UNIV. 2013-2014
 
                   
Nr. normei Funcţia postului Funcţia didactică
Numele
şi
prenumele
Funcţia
ocupată
Disciplina Programul de studii de licenţă Anul de studii
(nr gr/sgr)
Activ. did. directe Alte activităţi Total general ore conv./
săpt

(medii anuale)
 
Sem L/P Total ore conv./săpt
(medii anuale)
 
Sem I Sem II Sem I Sem II Evaluare 
(Ex, V, C)
Total
ore conv./
sapt

(medii anuale)
 
 
 
1 Asistent     Coordonator Disciplina 1   I/1           0,36 0,36 0,36  
        Responsabil
S, AA
Disciplina 1   I/1 2 0 0 2 2     2,00  
        Coordonator Disciplina 2   I/1           0,36 0,36 0,36  
        Responsabil
S, AA
Disciplina 2   I/1 2 2 0 0 2     2,00  
        Coordonator Disciplina 2   I/1           0,36 0,36 0,36  
        Responsabil
S, AA
Disciplina 2   I/1 2 2 0 0 2     2,00  
        Coordonator Disciplina 3   I/1           0,36 0,36 0,36  
        Responsabil
S, AA
Disciplina 3   I/1 2 0 0 1 1,5     1,50  
        Coordonator Disciplina n   I/1           0,36 0,36 0,36  
        Responsabil
S, AA
Disciplina n   I/1 0 0 2 2 2     2,00  
          TOTAL             9,5   1,80 11,30  
 
                                                                                                                                                                
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email