Pet-uri, cutii de medicamente, măști, tacâmuri de unică folosință, roți dințate, dar și bureți, diapozitive sau conuri și sticlă sunt materialele folosite la realizarea a 30 de brazi neconvenționali, expuși de ieri în holul Facultății de Inginerie a UDJG. A V-a ediție a Concursului Brad Engineering a adunat la start echipe formate din elevi, studenți și cadre didactice, dornice să-și arate măiestria în ceea ce privește realizarea unui brad ecologic.
Peste 250 de premii și diplome au fost acordate ieri, în cadrul Galei Cercetării de Excelență CEREX UDJG 2022, organizată în Aula „Alexandru Ioan Cuza” a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Ajunsă la a treia ediție, manifestarea premiază anual rezultatele de excelență obținute în activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare, transfer tehnologic, creație artistică și performanță sportivă, care au condus la îmbunătățirea poziției UDJG în topul instituțiilor academice din România, în anul 2022.
„Forumul interinstituțional privind cooperarea transfrontalieră durabilă în context academic internațional - România – Republica Moldova – Ucraina”, un amplu eveniment academic organizat de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Republica Moldova, are loc la Chișinău în perioada 15 - 16.12.2022. Decanul Facultății Transfrontaliere, conf. univ. dr. Gina-Aurora NECULA, a deschis lucrările manifestării științifice, menționând tradiția continuă în derularea acțiunilor de cooperare transfrontalieră de-a lungul timpului între România, Republica Moldova și Ucraina.
Facultatea de Drept și Științe Aministrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a organizat la sfârșitul săptămânii trecute Conferința Națională de Drept Social, tema aleasă pentru această primă ediție fiind „Formele de muncă în secolul XXI și beneficii de securitate socială”.
Gala Cercetării de Excelență la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, ediția a treia va avea loc în data de 14 decembrie 2022 începând cu ora 9.00 în Aula „Alexandru Ioan Cuza”, Str. Domnească nr. 111. În cadrul evenimentului vor fi premiate cele mai importante realizări științifice ale comunității academice de anul acesta, grupate pe două secțiuni: Premierea rezultatelor cercetării științifice instituționale și Premierea rezultatelor cercetării științifice doctorale.
Joi, 8 decembrie 2022, în sala de ședințe a Consiliului Județean Galați, a avut loc „Gala Scriitorilor”, proiect organizat de Consiliul Județean Galați în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est și Centrul Cultural „Dunărea de Jos". Juriul, format din scriitori ai Filialei Sud Est, a acordat 10 premii și distincții culturale scriitorilor din zona de sud-est a României, premii pentru Poezie, Proză, Traduceri, Cronică Literară, Eveniment Cultural, premiul Scriitorul Anului și premiul Opera Omnia.
Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică (FACIEE) continuă cu ediția a treia a concursului inedit care ne introduce în atmosfera magică a Crăciunului: „ACIEE vă urează Sărbători Fericite!”. Câștigătorii se vor bucura de premii importante oferite de: Băcănia Dasano – Sănătate prin bucate, Braseria Natur, Restaurant Acquarello, Florăria Dalia Floral și Studioul foto CreativeArt Photo Studio.
În cadrul proiectului Program pentru creșterea performanței și inovării în cercetarea doctorală și postdoctorală de excelență – PROINVENT - contract nr. 62487/03.06.2022 POCU/993/6/13 - Cod SMIS: 153299, vineri, 9 decembrie, începând cu ora 9.30, cei nouă parteneri, doctoranzii și postdoctoranzii se vor întâlni în cadrul unui workshop care se va desfășura în format hibrid, în Sala Panoramic a hotelului Mercure Galați Centrum precum și via Skype.
Facultatea de Litere din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentul de literatură, lingvistică și jurnalism, Centrul de Cercetare Comunicare Interculturală și Literatură, Centrul Interdisciplinar de Studii Culturale Central și Sud-Est Europene (ReForm - UDJG) și Școala Doctorală de Științe Socio-Umane-UDJG, organizează COLOCVIILE INTERNAȚIONALE „ANDREI GRIGOR", cu tema PROVOCĂRI POST-PANDEMICE ÎN ȘTIINȚELE UMANISTE. Manifestarea, ajunsă la cea de-a 13-a ediție, va avea loc online, în perioada 8-9 decembrie 2022.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați ocupă locul 11 în Metarankingul universitar pe anul 2022. „Creșterea preocupării pentru cercetare la UDJG se reflectă în punctajul obținut în ultimii ani, de la 1 în 2019, la 3 în 2021, până la 4 în 2022, adică s-a înregistrat un progres de 400% în ultimii ani, ceea ce ne bucură”, a explicat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.