UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) este partener într-un proiect co-finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, într-un consorțiu format din douăzeci de parteneri și parteneri asociați.


Vă invităm miercuri, 23 mai, la vernisajul primei expoziții de pictură a artistului gălățean Florin Mihailovici. Evenimentul va avea loc în spațiul cultural deschis „Nicolae Mantu” din cadrul Facultății de Inginerie și va începe la ora 18.00.


YouthSpeak este forumul care creează un mediu în care tinerii din toată țara au oportunitatea să discute activ cu organizații, companii și alte instituții din diferite domenii pentru a găsi soluții la cele mai mari probleme la nivel global, contribuind astfel la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU. Mai mult decât atât, ediția din acest an are ca temă "The way to success”. 


În perioada 17 – 19 Mai 2018, cadre didactice și doctoranzi de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor au participat la ediția a X-a a Expoziției Europene de Creativitate și Inovare „EUROINVENT 2018”, organizat de Forumul Inventatorilor Români, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Mediului, Universitatea de Medicină și Farmacie Gr.T. Popa Iași, în colaborare cu Universitatea de Arte George Enescu, University Malaysia Perlis și University Malaysia Terengganu.
 


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic a obținut avizul din partea Ministerului Educației Naționale pentru organizarea unui program postuniversitar de formare și dezvoltare continuă în domeniul Protecției datelor cu caracter personal.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic a obținut avizul din partea Ministerului Educației Naționale pentru organizarea unui program postuniversitar de formare și dezvoltare continuă în domeniul Managementului proiectelor.


Conducerea Facultății de Inginerie vă invită să participați vineri, 18 mai 2018, începând cu ora 10.00, în sala D12, la festivitatea prilejuită de Sărbătoarea patronilor spirituali ai Facultății, Sfinții Împărați Constantin și Elena. 


Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice și Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu Reprezentanţa în România a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), organizează la Galați, în perioada 27 – 30 iunie 2018, ediţia a VI-a a şcolii internațioanale de vară pe tema drepturilor omului, dreptului internaţional umanitar, dreptul refugiaţilor şi a relaţiilor internaţionale.


Miercuri, 16 mai 2018, ora 15.00, la Sediul Central al Bibliotecii, Str. Domnească nr. 47, va avea loc lansarea cărții „Coroana de martir”, autor Petru Todoran, student la Universitatea Vârstei a Treia.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Asociația „Galați, orașul meu” și Asociația „Mila 80” vă invită sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 18.00, la Noaptea Muzeelor la Universitate.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email