UGAL

Seniorii de la Universitatea Vârstei a Treia (U3A) au marcat astăzi 28 octombrie 2020 deschiderea oficială a cursurilor cu un flashmob organizat, cu respectarea tuturor regulilor de protecție, în Campusul Științei din Strada Domnească nr. 111. Cei mai experimentați studenți ai instituției au vrut neapărat să se întâlnească direct, pentru că, spun ei, le-a fost foarte greu în această perioadă de restricții. Îmbrăcați cu tricouri personalizate, seniorii de la U3A au dansat pe melodia Jerusalema, după ce, timp de o lună de zile au luat lecții de dans de la un instructor specializat.

  Momentul artistic a fost precedat de cuvântul Rectorului, prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, care i-a felicitat pe seniori, le-a urat succes în noul an universitar și a declarat că le admiră entuziasmul. 59 de persoane s-au înscris anul acesta la cursurile Universității Vârstei a Treia. Cel mai tânăr cursant are 56 de ani şi a participat la flashmob, cel mai în vârstă are puțin peste 88 de ani şi a intrat deja în al cincilea an de când e cursant U3A.  

„Trebuia să facem ceva, toată lumea a vrut să ne vedem măcar la deschidere, pentru că ne-au lipsit foarte mult întâlnirile de la cursuri. Câțiva dintre noi ne-am mobilizat și am organizat acest flashmob, ca să arătăm că ne adaptăm şi suntem la curent cu tot ce este modern și nou”, a explicat Roxana Băcanu, organizatorul evenimentului din campus.
 
„Ne bucurăm de interesul pe care îl arătați pentru Universitatea Vârstei a Treia chiar și în condiții de pandemie. Nu va fi un an ușor, dar cred că va fi o experiență din care fiecare dintre dumneavoastră va avea de învățat. Departamentul de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic vă stă la dispoziție în vederea inițierii în lucrul cu platforma online prin intermediul cursului de formare continuă ce va începe odată cu debutul anului universitar”, le-a spus conf. dr. ing. Cristian Munteniţă, director D.F.C.T.T studenților seniori.
 
Cursurile U3A încep în luna noiembrie și se vor desfășura anul acesta exclusiv în online pe platforma Microsoft Teams. Seniorii vor fi ajutați să se descurce cu tehnologia și de către colegii lor care se pricep în ale tehnicii. În acest sens, există un Telefon al Seniorului, care a funcționat și în perioada pandemiei şi la care cursanții U3A ar putea primi asistență tehnică pentru a intra în online. 
 
„Universitatea Vârstei a Treia (U3A) este un program derulat de Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic, împreună cu Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, începând cu anul 2016. Până în prezent peste 700 de cursanți, studenți seniori, au absolvit acest program, care s-a bucurat de un real succes, fiind urmat si de alte orașe din țară”, a declarat prorectorul universității, profesor dr. Silvius STANCIU, care a participat la inițierea și derularea programului. 
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email