Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost miercuri, 28 ianuarie 2026, gazda oficială a evenimentului de lansare a Ghidului de dezvoltare personală „EU ALEG” – o resursă educațională inovatoare dedicată elevilor din învățământul gimnazial și liceal. Evenimentul a fost organizat de Asociația Maxwell România, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, și se înscrie în cadrul unui demers educațional cu vizibilitate națională.
Până pe 31 ianuarie (inclusiv) au loc înscrierile pentru oportunitatea de învățare de scurtă durată din cadrul Alianței RUN-EU 2.0 cu titlul Celebrating Diversity, Innovations for Inclusivity and Equality in Higher Education, ce va avea loc la NHL Stenden University, Leeuwarden, Țările de Jos.
Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos" din Galați lansează a doua ediție a Concursului de eseuri sociologice pentru elevi „Petre Andrei". Evenimentul se adresează elevilor de liceu și urmărește să îi încurajeze să gândească critic, să își exprime ideile și să analizeze fenomenele sociale din perspectivă sociologică.
Românii sărbătoresc astăzi 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment istoric major, care a marcat decisiv destinul națiunii române și a creat fundamentul pentru constituirea statului român modern.
Până pe 27 ianuarie (inclusiv) au loc înscrierile pentru oportunitatea de învățare de scurtă durată din cadrul Alianței RUN-EU 2.0 cu titlul Accelerate and Celebrate Entrepreneurship, ce va avea loc la NHL Stenden University, Leeuwarden, Țările de Jos.
Luni, 26 ianuarie 2026, de la ora 17:00, Librăria Alexandria din Galați va găzdui vernisajul expoziției „Simbioza Formei”, dedicată ilustrației, gravurii și obiectului artistic. Expoziția reunește lucrările studenților din anii II și III (licență) și ale masteranzilor din anii I și II, oferind o perspectivă asupra practicilor artistice contemporane și a modului în care diferite tehnici vizuale pot dialoga și coexista.
Clasamentul Universitar Mondial Times Higher Education (THE) pe Subiecte 2026, dat publicității recent pe site-ul https://www.timeshighereducation.com/, evidențiază rezultatele deosebite obținute de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați pentru o serie de discipline pentru care se fac măsurători.
Până pe 23 ianuarie (inclusiv) au loc înscrierile pentru oportunitatea de învățare de scurtă durată din cadrul Alianței RUN-EU 2.0 cu titlul Postgraduate & Researcher Mentoring Programme (PRMP), ce va avea loc la NHL Stenden University, Leeuwarden, Țările de Jos.
Departamentul de Matematică Informatică al Facultății de Științe și Mediu și Societatea de Științe Matematice filiala Galați, în colaborare cu Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Galați, organizează în data de 30 ianuarie 2026, pentru clasa a XII-a, profil matematică-informatică, științele naturii și tehnologic, concursul de matematică „Integralmath”, competiție dedicată elevilor pasionați de matematică.
În perioada 20 – 26 ianuarie au loc înscrierile pentru oportunitatea de învățare de scurtă durată din cadrul Alianței RUN-EU 2.0 cu titlul Learning to Give: Volunteering, Community Engagement, and Social Responsibility in Action, ce va avea loc la Technological University of the Shannon – TUS, Athlone, Irlanda.