UGAL

În perioada 24 – 27 aprilie 2025 a avut loc a 19-a ediție a Congresului European al Federației Internaționale de Educație Fizică și Sportivă (FIEPS), care a fost găzduit anul acesta de orașul Antalya din Turcia. La eveniment au participat specialiști din 43 de țări, care au prezentat preocupări actuale ale dezvoltării educației fizice și au evidențiat efectul benefic pe care îl are practicarea exercițiului fizic, sub multiple forme de manifestare, la orice vârstă.


Facultatea Transfrontalieră vă invită să participați la Conferința internațională a studenților „DIALOGUE / EDUCATION / ACTION - Cross-Border International Student Conference 2025 (CISC-DEA 2025)”. CISC-DEA 2025 este organizată în perioada 28 – 30 mai 2025 în format hibrid onsite / online (Microsoft Teams) și va include prezentări în plen și sesiune live de postere.


Ministerul Educației și Cercetării oferă prin intermediul programului EURO 200, un ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare.

Beneficiarii acestui program sunt studenții învățământului de stat acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie.


În această zi de 23 aprilie, marcăm un moment încărcat de semnificație în istoria învățământului economic gălățean: trei decenii și jumătate de excelență academică a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. Această aniversare reprezintă punctul culminant al unei tradiții educaționale care a modelat generații de profesioniști și a contribuit decisiv la dezvoltarea economică a regiunii și a României.


Astăzi, la Comrat, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a semnat un protocol de colaborare cu Primăria Comrat – un pas important în consolidarea relațiilor educaționale și culturale dintre România și Republica Moldova. Din partea universității au fost prezenți prof. univ. dr. Marian Barbu, rectorul UDJG, și prof. univ. dr. Arthur Tulus, prorector pentru relații internaționale.


Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelordin cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a participat, în data de 15 aprilie 2025, la cea de-a doua ediție a seminarului TehnoSkills organizat de Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” din Buzău, cu scopul prezentării și promovării ofertelor educaționale universitare.


Astăzi a fost cea mai frumoasă zi pentru cei 300 de studenți înscriși la competiția SportsFEST 2025: ziua premierilor! La întrecerile sportive s-au înscris reprezentanți ai tuturor facultăților din cadrul UDJG, la disciplinele fotbal, volei, baschet, tenis de masă și tenis de câmp.


Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în perioada 7–11 aprilie 2025, evenimentul SportsFEST UGAL, o competiție sportivă inter-facultăți dedicată studenților pasionați de mișcare, competiție și fair-play.


Luni, 7 aprilie 2025 Facultatea de Arhitectură Navală a organizat a III-a ediție a Concursului profesional de reprezentare în perspectivă axonometrică izometrică #METRICS, realizat în cadrul evenimentelor destinate împlinirii a 77 de ani de construcții navale în România. La concurs au participat 12 de studenți și studente din anul I, Facultatea de Arhitectură Navală.


Cea de-a 114-a ediție a „Colocviilor Constructorilor de Nave” (CCN) este programată vineri, 4 aprilie 2025, în Aula D 01, începând cu ora 11.00. În cadrul acestei ediții, decanul Facultății de Arhitectură Navală, Ș.L. dr. ing. Costel UNGUREANU va face o prezentare a facultății pe care o conduce după care va avea loc un vernisaj la Galeria de portrete în basorelief a profesorilor de la Facultatea de Arhitectură Navală, care se mărește cu patru noi lucrări.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email