UGAL

Grădina Botanică din Galați va găzdui primul Congres Regional dedicat managementului integrat al plăgilor: abordare interdisciplinară și inovație, ce se va desfășura în perioada 4–5 septembrie 2026, la Grădina Botanică Galați, sub egida Asociației Clusterului Inovativ „Pentru Sănătate Dunărea de Jos”.

Această ediție de pionierat beneficiază de expertiza unor nume sonore ale medicinei: Acad. prof. univ. dr. Mircea BEURAN – Președintele Academiei de Științe Medicale din România, Prof. univ. dr. emerit Aurel NECHITA, Prof. univ. dr. habil. Mădălina Nicoleta MATEI, Prof. univ. dr. habil. Doina Carina VOINESCU, Șef lucr. dr. Corina Cecilia MANOLE-PĂLIVAN.

Iată principalele beneficii ale participării la această primă ediție:

  • Creditare EMC pentru medici și asistenți medicali;
  • Creditare EFC pentru farmaciști;
  • Inovație și tehnologie aplicată: asistați la prezentările liderilor din industria medicală, care vor expune produse de ultimă generație, tehnologii emergente și soluții clinice avansate pentru managementul plăgilor complexe;
  • Abordare interdisciplinară: aveți acces la sesiuni științifice axate pe dovezi, susținute de lideri de opinie și medici specialiști din ramuri cheie (chirurgie, diabetologie, dermatologie, chirurgie plastică și vasculară);
  • Optimizarea practicii zilnice: dobândiți cunoștințe direct aplicabile pentru îmbunătățirea protocoalelor de tratament ale plăgilor complexe și creșterea calității vieții pacienților.

Detalii de înscriere: Taxă de participare - 250 lei.

Vă invităm să vă alăturați acestei inițiative strategice care vizează creșterea calității vieții pacienților și optimizarea protocoalelor de tratament, reprezentând un spațiu ideal pentru educație medicală continuă și schimb de bune practici.

Ne dorim să construim împreună o experiență memorabilă, cu un impact real și de lungă durată în comunitatea medicală.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email