UGAL

La 1 august 2026, Journal of Agriculture and Rural Development Studies (JARDS) marchează doi ani de la înființare, un moment important în evoluția unei publicații științifice tinere, cu profil internațional, aflată într-un proces constant de dezvoltare. Publicația a fost fondată în anul 2024, în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, de prof. univ. dr. Silvius Stanciu, redactor-șef al revistei, care a coordonat, încă de la înființare, întregul proces de dezvoltare editorială, științifică și instituțională a jurnalului.

În cei doi ani de activitate, revista a publicat neîntrerupt opt numere, cu respectarea periodicității de patru apariții pe an. Cele opt numere reunesc 103 articole științifice, dintre care 20 au fost publicate în anul 2024, 46 în anul 2025 și 37 în primele două numere ale anului 2026.

De la înființare, echipa JARDS a urmărit în mod constant internaționalizarea publicației, atrăgând autori din 15 țări, de pe toate continentele. Diversificarea contribuțiilor și creșterea numărului de autori din afara României confirmă extinderea vizibilității revistei și interesul comunității academice internaționale pentru domeniile abordate.

Sub coordonarea redactorului-șef, activitatea editorială a vizat permanent îmbunătățirea calității științifice a articolelor, consolidarea standardelor de evaluare, creșterea exigenței procesului de peer review, extinderea vizibilității internaționale și consolidarea prestigiului publicației.

În prezent, jurnalul este indexat în peste 25 de baze de date, cataloage și platforme academice internaționale, printre care DOAJ, ERIH PLUS, CABI, AGRIS–FAO, Ulrich’s și CEEOL.

Un obiectiv important în dezvoltarea revistei l-a reprezentat extinderea permanentă a colectivului științific și editorial, prin atragerea unor cadre didactice universitare, cercetători și personalități recunoscute în domeniile agriculturii, economiei agrare, dezvoltării rurale, securității alimentare și sustenabilității sectorului agroalimentar.

„Adresez mulțumiri speciale membrilor Comitetului Științific și echipei editoriale pentru profesionalism, implicare, disponibilitate și contribuția constantă la consolidarea profilului științific al revistei. Sprijinul acordat, participarea activă la procesul editorial și expertiza științifică a membrilor celor două structuri au avut un rol esențial în evoluția și dezvoltarea JARDS.

Mulțumesc, de asemenea, evaluatorilor pentru rigoarea și responsabilitatea cu care au analizat lucrările, autorilor pentru încrederea acordată revistei, precum și partenerilor instituționali și cititorilor care au susținut dezvoltarea acestei comunități academice.

O contribuție importantă la consolidarea prestigiului revistei a fost asigurată și de structurile administrative și tehnice ale Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Adresez mulțumiri echipelor Galați University Press și Bibliotecii UDJG, specialiștilor care asigură suportul IT, precum și echipei implicate în verificarea antiplagiat a manuscriselor, pentru profesionalism, disponibilitate și sprijinul constant acordat activității editoriale.

Fondarea și dezvoltarea JARDS au presupus un efort susținut și permanent, orientat spre construirea unei publicații credibile, exigente și competitive la nivel internațional. Rezultatele obținute în primii doi ani confirmă evoluția ascendentă a revistei și ne încurajează să continuăm procesul de internaționalizare și de creștere a impactului științific”, a menționat redactorul-șef al revistei, prof. univ. dr. Silvius Stanciu.

Prin activitatea desfășurată în primii doi ani, JARDS și-a consolidat poziția în peisajul publicațiilor academice și a creat premisele unei noi etape de dezvoltare, bazate pe calitate științifică, vizibilitate internațională și colaborare academică în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

La mulți ani, JARDS!

Redactor-șef,

prof. univ. dr. Silvius STANCIU

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email