UGAL

Cine poate participa
  • Pot participa membri ai personalului didactic şi nedidactic care lucrează într-o instituție de învățământ superior dintr-o țară participantă la program (inclusiv doctoranzii angajați), în baza unei invitaţii emise de organizaţia/instituţia gazdă.
Organizații gazdă eligibile
  • instituții de învățământ superior dintr-o țară participantă la program, care dețin o ECHE (Erasmus Charter for Higher Education) și cu care UDJG a semnat un acord inter-instituțional; 
  • orice organizație publică sau privată stabilită într-o țară participantă la program care este activă pe piața forței de muncă sau în domeniile educației, formării și tineretului.
 Locul de desfășurare a activității de predare/formare
  • Personalul didactic şi nedidactic trebuie să efectueze activitatea de mobilitate în orice țară participantă la program, diferită de țara organizației de trimitere și de țara de reședință a personalului.
Durata activității
  • Numărul zilelor de activități de formare sau predare finanţate este de minimum 2 zile (lucrătoare, consecutive) și maximum 5 (exclusiv zilele de deplasare). În caz contrar, zilele care nu sunt destinate activităţilor nu vor fi finanţate (zile grant zero).
  • În toate cazurile, o activitate didactică trebuie să conțină minimum 8 ore de predare pe săptămână (sau pe perioadă de ședere, dacă este mai mică). Dacă mobilitatea are o durată mai mare de o săptămână, numărul minim de ore de predare pentru o săptămână incompletă va fi proporțional cu durata respectivei săptămâni.
(mai multe detalii în Ghidul Programului Erasmus+ - Versiunea 2 (2019): 15/01/2019)