UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a câștigat trei proiecte depuse în cadrul Competiției Naționale Proiecte de Cercetare Exploratorie pe 2020, din care două sunt pe domeniul Științe inginerești și unul pe domeniul Științele vieții aplicate și biotehnologii. Punctajul maxim de 100 puncte și locul I din 85 de proiecte pe domeniul Științele vieții aplicate și biotehnologii l-a obținut prof. univ. dr. Gabriela Elena Bahrim, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, pentru propunerea de proiect cu titlul: “Concepte emergente noi pentru funcționalizarea alimentelor, prin tranziția de la probiotice la metabiotice, ca strategie de promovare a sănătății” (Biotics+).

Valoarea proiectului este de 1,198,032 lei iar perioada de implementare este de trei ani de zile. „Ambiția Biotics+ este de a extinde utilizarea paraprobioticelor ca ingrediente funcționale, oferind mai multe avantaje în timpul manipulării și comercializării industriale, contribuind astfel la extinderea produselor funcționale adaptate cerințelor pieții. Astfel, o nouă generație de alimente funcționale fermentate (lactate și de panificație) este propusă pentru a fi obținută utilizând ingrediente paraprobiotice”, a explicat prof. univ. dr. Gabriela Elena Bahrim.

La Științe inginerești, pe locul 7 din 107 eligibile (96,6 puncte) s-a clasat Proiectul Academicianului Eugen Rusu, directorul Șolilor Doctorale din U.D.J.G. Acesta se intitulează “Dinamica resurselor și avansul tehnologic în extragerea energiei regenerabile din mediul marin”  și a primit o finanțare de 1,036,522 lei. “Ne propunem o analiză a posibilităților de extragere a energiei regenerabile în zona litoralului românesc prin comparație cu cea mai bogată zonă în ferme eoliene (e vorba de Marea Nordului și Marea Baltică) și cu cea mai diversă zonă (cea iberică) unde se combină energia valurilor cu cea a vântului. Studiem, în prima fază dinamica resurselor, apoi dinamica tehnologiilor, iar la finalul celor trei ani de implementare vom avea și un software original care să măsoare cum influențează fermele energetice valurile și vântul în zonele costiere”, a explicat Eugen Rusu.  

Un alt proiect câștigător (92 puncte), depus tot pe domeniul Științelor inginerești, aparține prof. univ. dr. chim. habil. Constantin Apetrei de la Facultatea de Științe și Mediu și se intitulează: “Noi biosenzori și instrumente inteligente pentru detecția ultrasensibilă a falsificării uleiurilor de măsline”. Valoarea nerambursabilă a proiectului este de 1,198,011 lei.

Competiția Națională Proiecte de Cercetare Exploratorie susţine şi promovează cercetarea ştiinţifică fundamentală, interdisciplinară şi/sau exploratorie din România și se adresează atât cercetătorilor români, cu performanţe demonstrate prin calitatea şi recunoaşterea internaţională a publicaţiilor ştiinţifice, cât și celor care activează în străinătate (cetăţeni români sau străini) şi doresc să conducă proiecte de cercetare de înalt nivel ştiinţific în instituţii din România. Lista Proiectelor de Cercetare Exploratorie (PCE 2020) acceptate la finanţare a fost publicată pe 4 ianuarie 2021 și este disponibilă, pe domenii, la https://uefiscdi.gov.ro/proiecte-de-cercetare-exploratorie.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email