Senatul universitar
Nr. 56/28.01.2026/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 10 din 28 ianuarie 2026
În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 28 ianuarie 2026, ora 16.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 72 dintre cei 82 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar și cu recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Cooperare internațională și managementul proiectelor transfrontaliere (la Chișinău), în vederea introducerii în domeniul de studii universitare de masterat acreditat Economie și afaceri internaționale, învăţământ cu frecvență, de la Facultatea Transfrontalieră.
Art. 2. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar și cu recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Siguranță, securitate alimentară și nutriție umană (la Chișinău), în vederea introducerii în domeniul de studii universitare de masterat acreditat Ingineria produselor alimentare, învăţământ cu frecvență, de la Facultatea Transfrontalieră.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

