UGAL

Senatul universitar

HOTĂRÂREA
nr. 3 din 21 ianuarie 2019


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Senatului UDJG,

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în data de 21 ianuarie 2019,


HOTĂRĂŞTE:



Art. 1. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, solicitarea Facultății de Medicină și Farmacie de înființare a Secției clinice de pediatrie III, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” din Galați.

Art. 2. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, propunerea Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor de înființare a programului de studii universitare de licenţă Antreprenoriat în producția alimentară, domeniul Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală, valabil începând cu anul universitar 2019-2020.

Art. 3. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, planul de învățământ pentru programul de studii universitare de licenţă Antreprenoriat în producția alimentară, domeniul Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală, valabil începând cu anul universitar 2019-2020.

Art. 4. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, solicitarea formulată de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor de transmitere a dosarului la ANC pentru validarea calificării aferente programului de studii universitare de licență Antreprenoriat în producția alimentară și introducerea în RNCIS a programului.

Art. 5. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, propunerea Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor de înființare a programului de studii universitare de licenţă Inginerie în nutriție aplicată, domeniul Științe inginerești aplicate, valabil începând cu anul universitar 2019-2020.

Art. 6. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, planul de învățământ pentru programul de studii universitare de licenţă Inginerie în nutriție aplicată, domeniul Științe inginerești aplicate, valabil începând cu anul universitar 2019-2020.

Art. 7. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, solicitarea formulată de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor de transmitere a dosarului la ANC pentru validarea calificării aferente programului de studii universitare de licență Inginerie în nutriție aplicată și introducerea în RNCIS a programului.

Art. 8. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, solicitarea formulată de Facultatea de Arte de transmitere a dosarului la ANC pentru validarea calificării aferente programului de studii universitare de masterat Teatru și arte performative și introducerea în RNCIS a programului.

Art. 9. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, solicitarea formulată de Facultatea de Arte de transmitere a dosarului la ANC pentru validarea calificării aferente programului de studii universitare de masterat Pictură contemporană și introducerea în RNCIS a programului.

Art. 10. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, având în vedere și recomandarea favorabilă a Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității, Raportul de autoevaluare, în vederea evaluării periodice de către Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior, pentru programul de studii universitare de licență Contabilitate și informatică de gestiune, domeniul Contabilitate, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

Art. 11. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al comisiilor de specialitate ale Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Regulamentul privind iniţierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea periodică a programelor de studii universitare de licenţă, de masterat şi doctorat din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, formele de învăţământ cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă. (Anexa 2)

Art. 12.  Se validează rezultatele alegerilor parțiale desfășurate la Facultatea de Inginerie pentru ocuparea locurilor vacante în Consiliul facultății și în Senatul universitar. Ca urmare, noul  membru al Consiliului facultății este dl prof. dr. ing. Gabriel Frumușanu, de la Departamentul Ingineria fabricației, iar în Senatul universitar a fost desemnată dna șef lucrări dr. chim. Mureșan Alina Crina, de la Departamentul Ingineria mediului și securității în industrie.

Art. 13. Se validează rezultatele alegerilor parțiale desfășurate la Facultatea de Arte pentru ocuparea locurilor vacante în Consiliul facultății și în Senatul universitar. Ca urmare, noii  membri ai Consiliului facultății sunt:
-    Bîclea Roxana Iuliana, studentă anul I, Interpretare muzicală - Canto;
-    Răpcianu Georgiana Mirela, studentă anul II, Artele spectacolului (Actorie);
Iar în Senatul universitar a fost desemnată Bîclea Roxana Iuliana, studentă anul I, Interpretare muzicală - Canto.

Art. 14. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al comisiilor de specialitate ale Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Procedura operațională privind activitatea comisiei de verificare a dosarelor de concurs pentru ocuparea posturilor didactice în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. (Anexa 1)

Art. 15. Se aprobă, conform recomandării Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, cererea de întrerupere a perioadei studiilor doctorale pentru șase luni, începând cu data de 1 ianuarie 2019, formulată studentul doctorand Covalenco I. Vladimir, anul I, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă.

Art. 16. Se aprobă înlocuirea președintelui comisiei de soluționare a contestațiilor, pentru postul didactic de conferențiar, poziția 46 din statul de funcții al Departamentului Științe generale din cadrul Facultății Transfrontaliere. Ca urmare, dl șef lucrări dr. Bria Vasile este înlocuit de dna prof. univ. dr. Turtoi Maria.

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU
 

Anexa nr. 1 Procedura operațională privind activitatea comisiei de verificare a dosarelor de concurs pentru ocuparea posturilor didactice în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Anexa nr. 2 Regulamentul privind iniţierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea periodică a programelor de studii universitare de licenţă, de masterat şi doctorat din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, formele de învăţământ cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email