Senatul universitar
Nr. 796/26.10.2026/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 249 din 26 octombrie 2026
În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 26 octombrie 2026, ora 14.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 71 dintre cei 81 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, cererea formulată de Mărăcine Ana Maria, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, programul de studii universitare de licență Limba și literatura română – Limba și literatura engleză, învățământ la distanță, promoția 2025, de a susține examenul de finalizare a studiilor la Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în sesiunea februarie 2027.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

