Senatul universitar
Nr. 673/22.09.2026/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 215 din 22 septembrie 2026
În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de promovare în cariera didactică, aprobată prin Hotărârea Senatului Universitar nr. 315 din 16 decembrie 2025;
Adresei nr. 33515/22.9.2026, înaintată Senatului sub semnătura Directorului DLRUS,
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 22 septembrie 2026 (conform ordinii de zi),
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, rezultatul examenului de promovare în cariera didactică pentru ocuparea postului de conferențiar, poziția 15 din Statul de funcții al Departamentului Medical din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Ca urmare, doamna MARINA Virginia va ocupa acest post, începând cu semestrul I al anului universitar 2026-2027.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

