UGAL

Senatul universitar
Nr. 685/22.09.2026/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 227 din 22 septembrie 2026

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Metodologiei de alegeri 2024 aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 86 din 15.3.2024;
Adresei nr. RF4681 din 21.9.2026, înaintată Senatului universitar sub semnătura Decanului Facultății de Litere,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 22 septembrie 2026 (conform ordinii de zi), la care au participat 68 dintre cei 81 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu majoritatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se validează, cu avizul Consiliului Facultății de Litere, rezultatul alegerilor desfășurate în data de 15.9.2026 pentru ocuparea funcției de director de departament din cadrul Facultății de Litere, Departamentul de limbi și literaturi străine, conform calendarului aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 138 din 4.9.2026. Ca urmare, doamna conf. univ. dr. Iulia Veronica COCU va ocupa funcția de director al acestui departament.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email