Senatul universitar
Nr. 505/04.08.2026/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 123 din 4 august 2026
În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 4 august 2026, ora 13.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 70 dintre cei 81 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate și al Comisiei juridice din cadrul Senatului universitar, organizarea unei sesiuni suplimentare de restanțe pentru toți studenții, în perioada 31 august - 6 septembrie 2026, oportunitatea organizării acestei sesiuni, precum și condițiile de desfășurare a acesteia urmând a fi stabilite de către consiliile facultăților.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

