UGAL

Senatul universitar
Nr. 463/23.07.2026/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 114 din 23 iulie 2026

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 102 din 7.7.2026, înaintată Senatului universitar sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 23 iulie 2026, ora 12.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 67 dintre cei 82 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art. unic. Se respinge, cu avizul negativ al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul negativ al Comisiei didactice și de calitate și al Comisiei juridice din cadrul Senatului universitar, solicitarea Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș privind susținerea examenului de licență de către absolvenții programului de Medicină dentară, respectiv Asistență de profilaxie stomatologică, din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, sesiunea septembrie 2026.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email