Senatul universitar
Nr. 417/30.06.2026/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 107 din 30 iunie 2026
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 30 iunie 2026, ora 14.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 63 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar, repartizarea cifrei de școlarizare în anul universitar 2026 - 2027 la studii universitare de licență, învățământ cu frecvență (IF) și DUAL, sesiunea iulie 2026. (Anexa 1)
Art. 2. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar, repartizarea cifrei de școlarizare în anul universitar 2026 - 2027 la studii universitare de masterat, la forma de învățământ cu frecvență (IF) și DUAL, sesiunea iulie 2026. (Anexa 2)
Art. 3. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar, repartizarea cifrei de școlarizare în anul universitar 2026 - 2027 la studii universitare de licenţă, forma de învăţământ la distanţă/cu frecvenţă redusă (ID/IFR), sesiunea iulie 2026. (Anexa 3)
Art. 4. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar, repartizarea numărului de locuri la admitere în anul universitar 2026 - 2027 la Programul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini. (Anexa 4)
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

