UGAL

Senatul universitar
Nr. 345/26.05.2026/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 89 din 26 mai 2026

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 78 din 22.5.2026, înaintată Senatului sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 26 mai 2026, ora 14.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 63 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, Proiectul Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2026 al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, cu următoarele alocări bugetare:

  • finanţare instituţională în sumă de 194.327.149 lei;
  • indemnizaţia de hrană în sumă de 2.469.595 lei;
  • fond pentru achitarea contravalorii reducerilor privind transportul studenţilor în sumă de 516.500 lei;
  • fond necesar acordării de burse studenților în sumă de 37.589.890 lei;
  • finanţarea obiectivelor de investiţii în sumă de 500.000 lei;
  • subvenţia cămine cantine în sumă de 5.492.760 lei;
  • venituri proprii în sumă de 73.156.677 lei şi cheltuieli din venituri proprii în sumă de 76.156.677 lei (din care 3.000.000 lei din sold iniţial);
  • proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR în valoare de 14.261.695 lei;
  • burse sociale studenți – Program PEO 2021-2027 în valoare de 3.146.850 lei.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email