UGAL

Senatul universitar
Nr. 337/17.04.2025/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 137 din 17 aprilie 2025

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 74 din 2.4.2025, înaintată Senatului sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 17 aprilie 2025, ora 12.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 77 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, schimbarea coordonatorului instituțional Erasmus+ al Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați și desemnarea în această poziție a domnului prorector prof. univ. dr. habil. Arthur Viorel TULUȘ.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email