UGAL

Senatul universitar
Nr. 336/17.04.2025/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 136 din 17 aprilie 2025

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Adreselor nr. 8621 din 2.4.2025, nr. 9395 din 9.4.2025 și nr. 9396 din 9.4.2025, înaintate Senatului sub semnătura directorului CSUD al IOSUD-UDJG,

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 17 aprilie 2025, ora 12.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 77 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se validează, cu avizul pozitiv al Comisiei pentru cercetare științifică din cadrul Senatului universitar, Raportul comisiei de abilitare și dosarul de abilitare al candidatei BOGDAN-GOROFTEI C. Roxana-Elena, de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prin care se propune admiterea tezei și acordarea atestatului de abilitare în domeniul Medicină.

Art. 2. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, solicitarea domnului conf. univ. dr. habil. CIOBOTARU J. Octavian-Cătălin, de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, de afiliere cu activitatea de conducere de doctorat la Școala doctorală de Științe biomedicale a IOSUD-UDJG, domeniul de studii universitare de doctorat Medicină.

Art. 3. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, solicitarea doamnei conf. univ. dr. habil. STUPARU-CREȚU G. Mariana, de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, de afiliere cu activitatea de conducere de doctorat la Școala doctorală de Științe biomedicale a IOSUD-UDJG, domeniul de studii universitare de doctorat Medicină.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email