UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 11 din 02 februarie 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 6 din 26.1.2023, înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 2 februarie 2023, ora 15.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 64 dintre cei 80 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Biroului juridic și cu avizul  Comisiei pentru baza materială, buget și finanțe a Senatului universitar, solicitarea Direcției economice, prin Referatul nr. 1915/25.01.2023, determinat conform Notei de fundamentare din Ordonanța Guvernului nr. 16/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, Fondul la dispoziția rectorului, pentru anul 2023, în valoare de 31.680 lei.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email