UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 7 din 30 ianuarie 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. 1440 din 17.1.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Directorului CSUD.

 

În urma rezultatului votului electronic urgent cu termen limită 30 ianuarie 2023, ora 16.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 75 dintre cei 80 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu avizul Biroului Juridic, coroborat cu avizul Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, cererea de întrerupere a studiilor doctorale pentru 9 luni (1.1.2023 – 30.9.2023) formulată de studentul doctorand PROCOP V. Ionuț, anul III de studii, învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare buget fără bursă.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email