Sala de conferințe a Bazinului de Carene (Campusul Științei) găzduiește vineri, 5 decembrie, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a Colcviilor Constructorilor de Nave. Organizată în parteneriat de Facultatea de Arhitectură Navală - ANCONAV - AAN - AGIR Sucursala Galați, conferința a ajuns la ediția cu numărul 119.
Pe data de 3 Decembrie 2025 a fost publicat volumul celei de-a V-a ediții a Conferinței Internaționale Interdisciplinare Francofone Migrations & Minorités (Béni Mellal, Maroc, 28-29 octombrie 2025), în prestigiosul jurnal științific tunisian Al-Mukhatabat, indexat EBSCO - https://about.ebsco.com/m/ee/Marketing/titleLists/awr-coverage.htm, Research Gate, Academia.edu, WorldCat etc.
„Dialog Artistic la Veneția. Maestru și Discipol” este o expoziție de artă contemporană care aduce împreună cadrele universitare și tineri artiști de la Facultatea de Arte din Galați din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, într-un demers comun de explorare vizuală, dialog creativ și schimb intergenerațional. Lucrările expuse reflectă diversitatea abordărilor artistice, îmbinând perspective mature cu viziuni emergente, într-o construcție expozițională ce pune în valoare relația dintre mentor și discipol.
Sala Senatului a găzduit astăzi conferința de închidere a proiectului „DEZVOLTAREA POLITICILOR ȘI SOLUȚIILOR ASISTIVE PENTRU INCLUZIUNE ȘI ACCESIBILITATE ÎN UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI”. UDJG a reușit astfel continuarea intervențiilor realizate de universitate prin intermediului primului proiect câștigat în cadrul competiției CNFIS FDI 2024, dezvoltând un pachet de măsuri complexe, atât investiționale cât și formative sau procedurale.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați anunță participarea unei delegații academice la deschiderea oficială a Programului Blended Intensive Program (BIP) 2025, desfășurată în data de 1 decembrie 2025 la Universitatea din Opole, Polonia. Programul, intitulat „Intercultural Competence and Communication in Global Markets: Managing Challenges for Sustainable Economic Growth”, reunește studenți și cadre universitare din mai multe țări europene, în cadrul unei inițiative dedicate dezvoltării competențelor interculturale, manageriale și de comunicare pentru viitorii profesioniști ai economiei globale.
Conferința „Limbi, literatură și lingvistică”, organizată de către Facultatea Trasfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat și Muzeul Brăilei „Carol I”, a debutat pe 27 noiembrie 2025 cu discursul domnului Rector al universității partenere, conf. univ. dr. Serghei Zaharia, și al doamnei prorector conf. univ. dr. Svetlana Ghenova.