UGAL

Activitatea face parte din proiectul pe care Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi l-a câștigat în cadrul Competiției Internaționale organizate de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF). Proiectul se numește „Procédure alternative - thérapie par l'ozone par autohémothérapie majeure dans la lutte contre le COVID-19 (OZO-Co-VIE)” și a fost depus de un colectiv de cadre didactice, cercetători și specialiști de la Facultatea de Ştiinţa și Ingineria Alimentelor, Facultatea de Medicină și Farmacie, respectiv Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei”.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează un concurs de premiere a candidaților înscriși la sesiunea de Admitere - iulie 2020. Concursul este organizat în parteneriat cu Teatrul de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Agenția de Turism Sfinx Travel, Clubul EliteGym și Pro Lider FM.


Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, reprezentată de Rectorul instituției, domnul prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian GEORGESCU și Federația Forumului Tinerilor din România, reprezentată de domnul Marius PETICĂ, Directorul Federației, au încheiat un acord de parteneriat în vederea susținerii reciproce în proiecte și activități ce au ca obiectiv dezvoltarea personală și profesională a studenților și tinerilor din regiunea de Sud-Est a țării.


LIBERTY Galați și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au făcut deja primii pași în crearea Academiei LIBERTY – GREENSTEEL, materializând un prim set de inițiative de colaborare atât în cercetare științifică aplicată (inclusiv testări de specialitate), cât și pe plan educațional, în urma unei vizite și a unei discuții detaliate care au avut loc la sediul instituției de învățământ superior.


Începând cu data de 14.07.2020 Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Republica Moldova îndeplinesc toate condițiile pentru derularea Proiectului „PROACTIVE HEALTH WITHOUT BORDERS - 2SOFT/4.1/104”, finanțat în cadrul Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020 prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).


Senatul universitar a hotărât, în data de 17 iulie 2020 prelungirea perioadei de înscriere online la admitere până luni, 20 iulie 2020, ora 12.00. De la această prelungire sunt exceptate facultățile care au probe eliminatorii.
 
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul www.admitere.ugal.ro
 


Candidații înscriși la Facultatea de Educație Fizică și Sport au programate probele de concurs în zilele de 18 și 20 iulie 2020.
 
Candidații de la domeniile Educaţie fizică şi sport și Kinetoterapie vor susține testarea capacității motrice generale (probă eliminatorie) sâmbătă, 18 iulie 2020, la ora 8.00, la Baza Sportivă Florin Balaiș (strada Mihai Bravu, lângă Seminarul Teologic).
 


Ministerul Educației și Cercetării a aprobat, prin ordinul de ministru nr. 4.676/2020, componența nominală a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru mandatul 2020-2024. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este reprezentată de președintele Senatului Universitar, Prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, în Panelul Științe inginerești și în 11 din cele 35 comisii la nivel ministerial. Reprezentanții UDJG pe comisii sunt:


Excelență academică și valori antreprenoriale - sistem de burse pentru asigurarea oportunităților de formare și dezvoltare a competențelor antreprenoriale ale doctoranzilor și postdoctoranzilor (ANTREPRENORDOC) este un proiect al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, început în luna mai 2019 și aflat acum în plină desfășurare.


Ministrul Educației și Cercetării, doamna Monica Anisie a emis Ordinul nr. 4655/2020, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), precum și a componenței nominale a acestuia. Potrivit documentului, printre cei 19 membrii ai Consiliului se numără și doamna prof. univ. dr. ing. Liliana Celia Rusu, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email