UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în perioada 14-16 octombrie, prima ediție a CONFERINȚEI FRANCOFONE INTERNAȚIONALE INTERDISCIPLINARE „MIGRAȚIE ȘI MINORITĂȚI”. Evenimentul, care se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Parlamentului European, își propune să reunească cercetători din diverse domenii ale științelor umaniste și socio-umane, într-un dialog interdisciplinar dedicat fenomenului migrator și problemelor minorităților.

Subiectul migrației și cel al minorităților - de orice fel, fie ele etnice, religioase, politice sau sexuale - este de  mare actualitate, în contextul migraționist contemporan și al luptei duse de grupurile minoritare pentru emanciparea drepturilor și recunoașterea specificului identitar. Din acest motiv, considerăm că abordarea interdisciplinară este cea mai potrivită pentru identificarea soluțiilor la problemele generate de cele două aspecte ale realității sociale contemporane. Manifestarea științifică se va desfășura la cel mai înalt nivel și va reuni reprezentanți ai celor mai importante instituții ale lumii academice internaționale, cum ar fi Academia Franceză - Institut de France și universități de prim rang la nivel mondial, ca Sorbona și Yale, pentru a le aminti doar pe acestea.

La conferință vor participa personalități marcante ale francofoniei și ale lumii științifice mondiale: Excelența Sa Laurence AUER, Ambasadoarea Franței în România, Pierre BRUNEL, profesor emerit la Universitatea Sorbona din Paris, membru titular al Academiei Franceze de Științe Morale si Politice - Institut de France (fotoliul 34), Francis DELAPORTE – Președintele Curții Administrative şi Vicepreședintele Curții Constituționale a Marelui Ducat al Luxemburgului, Didier GUÉVEL, Decanul de onoare al Faculté de Droit, Sciences Politiques et Sociales de l'Université Sorbonne Paris Nord și membru al Haut Conseil International de la Langue française et de la Francophonie, Denis PERNOT, Director al UFR Lettres, Langues, sciences humaines des sociétés (LLSHS) al Universității Sorbona Paris Nord și membru al laboratorului PLÉIADE (EA 7338), Stéphane VALTER, profesor la Universitatea Lumière Lyon 2, membru correspondent al Académie des Sciences d'Outre-mer, Michel BRUNO - Decanul de onoare al Faculté des Affaires Internationales si Director al Laboratoire d'Études en Droits Fondamentaux, des Échanges Internationaux et de la Mer (le LexFEIM - EA 1013) al Universității Le Havre Normandie, Christine FERLAMPIN-ACHER – Directoare al Centre d’Études des Langues et Littératures Anciennes et Modernes (le CELLAM - EA 3206) al Universității Rennes 2, fără a-l uita pe Jonas ELBOUSTY, Director of Undergraduate Studies de la Yale University, alături de mulți, mulți alții.

Cei care doresc să participe la această manifestare științifică, se pot înscrie până la data de 1 octombrie pe site-ul conferinței: https://www.migraconf.ugal.ro/. Articolele in extenso rezultate din activitatea conferinței vor fi publicate în limba franceză, la o editură francofonă, într-un volum monografic dedicat evenimentului.

Președintele Conferinței este Prof. univ. dr. Daniel Lucian GĂLĂȚANU,

Coordonatorul Secțiunii de Studii Culturale și Multidisciplinare a Centrului de Studii Istorice și Socioculturale Est-Europene,

Membru asociat la Laboratorului Groupe de Recherche Identités et Cultures (le GRIC - EA 4314) de l’Université Le Havre Normandie, France,

Membru al Înaltului Consiliu Internațional al Limbii Franceze și al Francofoniei.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email