UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în calitate de beneficiar, organizează în data de 9 iulie 2021, conferinţa de lansare a proiectului „Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea”, acronim REXDAN, cod SMIS 2014+: 127065, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Proiectul se implementează în municipiul Galați, în perioada 10.07.2020 – 31.12.2023 şi va avea ca rezultat principal crearea unei infrastructuri de cercetare de excelență în domeniul de specializare inteligentă Energie, mediu, schimbări climatice, infrastructură formată în principal dintr-o navă de cercetare, un centru fix de cercetare și un autolaborator ce vor găzdui 18 laboratoare dotate cu aparatură de ultimă generație.

REXDAN va acoperi o arie geografică largă (2000 de km pe partea navigabilă a Dunării cu componente extinse din bazinul hidrografic) și domenii de cercetare referitoare la apă, sedimente, sol, aer, biodiversitate, batimetrie, hidromorfologie etc. ce corespund unor specializări multiple: chimie, biologie, fizică, știința mediului, ecologie, batimetrie, topografie, chimia atmosferei, dezvoltare durabilă etc.

Valoarea totală a proiectului este de 91.972.096,30 lei, iar valoarea totală eligibilă este de 91.880.104,30 lei, din care 78.098.088,74 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională și 13.782.015,56 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național.

Conferinţa de lansare a proiectului REXDAN se va desfăşura la Centrul de Conferințe Hotel Ibis Style Dunărea, Galați, începând cu ora 10.00.

 

Informaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul proiectului www.rexdan.ugal.ro.

Persoană de contact: Prof. univ. dr. habil. Cătălina Iticescu, director de proiect.  

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email