UGAL

În perioada 05-23 iulie 2021, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se desfășoară Admiterea la ciclul de studii universitare de licență, forma de învățământ la distanță/învățământ cu frecvență redusă (ID/IFR) pentru specializările Limba și literatura română/Limba și literatura engleză (75 locuri) și Drept (70 locuri). Specializările sunt acreditate conform HG nr.  403/2021.

Pentru studii universitare de licență la învățământul la distanță și cu frecvență redusă înscrierile se desfășoară doar la centrul special amenajat, conform calendarului de admitere.

Dosarele se pot depune la sediul central al Universității din strada Domnească nr. 47, Centrul pentru Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă (la demisol), după următorul program: luni-vineri de la 8.30 la 15.00, sâmbătă-duminică de la 9.00 la 13.00.

Durata studiilor este de 3 ani la specializarea Limba și literatura română/Limba și literatura engleză (ID) respectiv de 4 ani la specializarea Drept. Taxa de școlarizare este de 3.500 RON pe an.

Programele de studii de la ID și IFR au ca rezultat obținerea unei diplome de licență cu aceeași recunoaștere ca și cea de la învățământul cu frecvență.

Pentru informații suplimentare vizitați site-urile: www.admitere.ugal.ro, www.idd.ugal.ro sau sunați la numărul de telefon 0730290769.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email