UGAL

Luna Francofoniei este celebrată în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați printr-o serie de activități desfășurate prin Centrul de reușită universitară (CRU) – UDJ Galați. Astfel, pe 13 martie, conf. dr. Mirela Drăgoi a organizat activitatea Aspects du français contemporain dans les Confinis de Pierre Perret. Pe 18 martie, studenții au participat la întâlnirea intitulată Le français, son par son coordonată de conf. dr. Adela Drăgan și au călătorit virtual în România și Republica Moldova, în cadrul unei manifestări organizate de prof. dr. Alina Ganea, în colaborare cu centrele de reușită universitară din USAMV București, USAMV Iași și UASM Chișinău.

O zi mai târziu, într-o dezbatere virtuală cu Alain Milon, profesor de filosofie la Universitatea Paris Nanterre, coordonată de lect. dr. Anca Alexandru, s-a discutat despre Rolul studenților în dezvoltarea cercetării universitare. Între 1 și 15 martie, Zouhair Hariq, lectorul de limbă franceză, a organizat concursul Info ou infox prin care s-a lansat studenților invitația de a scrie poezie sau de a posta un material video. Această competiție a fost inițiată de către toții lectorii din cadrul universităților membre ale AUF din Europa centrală și orientală.

Pe 22 martie, Zouhair Hariq, va modera prima ediție a seriei Inspirer et motiver la care va participa directorul regional al AUF în Europa centrală și orientală, Mohamed Ketata. În aceeași dată, la ora 16.00, studenții, profesorii, masteranzii și doctoranzii sunt invitați la o întâlnire cu Jean-Claude Beacco, profesor emerit în didactica limbilor străine și FLE (Français Langue Étrangère) la Universitatea Sorbonnne Nouvelle, autor al multor metode FLE și co-autor al Cadrului European de Referință pentru limbi, care va susține conferința Mettre en pratique l'éducation plurilingue dans l'enseignement du francais comme langue étrangère. Activitatea este organizată de prof. dr. Gabriela Scripnic și prof. dr. Alina Ganea.

Pe 26 martie va avea loc Colocviul Internațional Journées de la Francophonie, ajuns la a 18-a ediție, care va dezbate anul acesta subiecte legate de discursul pandemic.

Până pe 31 martie, studenții gălățeni vor avea ocazia să participe la alte două acțiuni interesante: Valeurs culturelles roumaines dans la francophonie, o dezbatere moderată de prof. dr. Carmen Andrei și L’etudiant-écrivain de langue française, o acțiune coordonată de conf. dr. Elena Constandache.

CRU, înființat în anul 2013 în urma convenției încheiate de către Biroul Europei Centrale și Orientale al Agenției Universitare a Francofoniei și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, își propune să promoveze valorile francofone, studiul și cercetarea în și despre limba franceză în rândul elevilor, studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor, precum și a specialiștilor în diverse domenii, printr-o serie de activități interesante și creative.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email