UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, reprezentată de Rectorul instituției, domnul prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian GEORGESCU și Federația Forumului Tinerilor din România, reprezentată de domnul Marius PETICĂ, Directorul Federației, au încheiat un acord de parteneriat în vederea susținerii reciproce în proiecte și activități ce au ca obiectiv dezvoltarea personală și profesională a studenților și tinerilor din regiunea de Sud-Est a țării. Acordul de parteneriat va facilita dezvoltarea relațiilor de colaborare și organizarea unor acțiuni comune în vederea susținerii și dezvoltării politicilor educaționale, spiritului antreprenorial, inovării și creativității în rândul tinerilor (elevi, studenți, cercetători, antreprenori), precum și asigurarea inserției pe piața muncii a tinerilor absolvenți.
 
Acordul de parteneriat deschide și noi oportunități de colaborare, întrucât în urma discuțiilor și întâlnirilor preliminare, s-a luat decizia înființării unei noi filiale a Forumului Tinerilor din România la Galați. Acest fapt contribuie la dezvoltarea mai multor proiecte pentru studenți, tineri și comunitatea gălățeană.
 
Forumul Tinerilor din România este federația neguvernamentală, apolitică, non-profit, ce reprezintă 155 de organizații de tineret din România (6 naționale și 149 locale), prin intermediul cărora sunt promovate valori precum participare, egalitate, respect pentru diversitate și minorități, recunoaștere, nediscriminare și inovație. Scopul acesteia este de a reprezenta tinerii din România și totodată de a-i încuraja, susține și implica în activități și proiecte prin intermediul cărora să-și atingă potențialul maxim.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email