UGAL

Unul dintre cele mai importante evenimente medicale din domeniul psihiatriei, Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2020”, Ediția a IV-a, va avea loc în perioada 20-24 iulie, față de perioada programată inițial, 6-10 mai. Din cauza pandemiei de coronavirus și a măsurilor de siguranță impuse de autorități, evenimentul se va desfășura online. 

Ca și la edițiile precedente, sunt invitați să participe medici psihiatri din țară și străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, filosofi, sociologi, asistenți medicali, dar și specialiști din alte domenii de activitate. Și la ediția din 2020, interdisciplinaritatea în psihiatrie va fi principala temă, fiind în concordanță cu trendul mondial al cercetării din acest domeniu.
 
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2020” este organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie – și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Academia Română și cu Institutul pentru Cercetarea Tulburărilor din Spectrul Autist.
 

Taxe de participare:
Medici primari: 500 RON
Medici specialiști: 500 RON
Medici rezidenți: 200 RON
Farmaciști: 250 RON
Psihologi: 250 RON
Asistenți medicali: 200 RON
Alte categorii: 100 RON 
 
Studenții pot participa gratis.
 
Toate informațiile legate de organizarea online a acestui eveniment le veți găsi, în timp real, pe: https://lapsihiatru.ro/
 
Vă așteptăm cu drag! 
 
Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru, președintele Conferinței
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email