UGAL

Conferinţa Internaţională Cultura şi Presa în Spaţiul European, ajunsă la a X-a ediţie, ce va avea loc în intervalul 25-26 mai, la Galaţi, va dezbate anul acesta rolul pe care l-au avut jurnaliştii – din toate teritoriile locuite de români – în formarea conştiinţei naţionale care a generat Marea Unire.

Organizatorii - Facultatea de Litere, prin Departamentul de literatură, lingvistică şi jurnalism, alături de Asociaţia Română de Istorie a Presei, Biblioteca „V.A. Urechia” şi Arhiepiscopia „Dunării de Jos” din Galaţi - propun spre dezbatere doctoranzilor, cercetătorilor, cadrelor didactice, studenţilor şi pasionaților de istorie a presei, articole din presa vremii, în care s-a susţinut spiritul unionist sau care surprind momentele 1859-1878-1913-1918, portrete de gazetari implicaţi în evenimentele care au dus la crearea şi dezvoltarea României şi publicaţii străine şi româneşti care au relatat despre Unire. 

„Scopul acestei manifestări ştiinţifice este de a scoate în evidenţă modul în care presa şi-a adus aportul, prin argumentele prezentate opiniei publice, la crearea statului român, impactul pe care l-au avut articolele asupra cititorilor, dar şi temele de interes tratate în acea perioadă”, a declarat conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă la Facultatea de Litere, Preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei.

Deschiderea va avea loc vineri, la ora 10.00, la Lapidarium, unde participanții vor putea răsfoi şi parte din ziarele vremii, dedicate Unirii, aflate în colecţia particulară a jurnalistului Cezar Amariei.

Parteneri ai evenimentului: Muzeul de Istorie „Paul Păltânea”, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia) şi Societatea de Ştiinţe Istorice din România. Vor conferenţia în plen, dr. Nicolas Trifon, de la Université Sorbonne Nouvelle - Paris III, pe tema Dificila Unire văzută din afară şi Ionela Mengher, de la Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia), despre Începuturile presei de limbă română în Banatul sârbesc, în perioada interbelică. Acţiunea va fi urmată de prezentări de carte de specialitate de la Editura Tritonic şi de dezbateri pe tema lucrărilor participanţilor. 

Mai multe informaţii găsiţi aici http://arip.esy.es/3910-2/
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email