UGAL

La propunerea Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei pentru cercetare științifică a Senatului, domnul prof. univ. dr. ing. Mina Emil Roșu va primi titlul de profesor emerit.
 
Domnul profesor Mina Emil Roșu a ajuns la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați prin concurs, în 1976, unde a stat până la pensionare, în 2010.

A ocupat pe rând funcția de șef de lucrări (din 1976), continuând cu aceea de conferențiar (din 1990), până la aceea de profesor universitar (din 1999), iar după pensionarea din anul 2010, a continuat să lucreze în Universitatea noastră, în calitate de conducător de doctorat şi cadru didactic asociat al departamentului de Automatică şi Inginerie Electrică din Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică.

Domnul Prof. univ. dr. ing. Mina Emil Roșu este unul dintre profesorii străluciţi ai Universităţii noastre care, prin impresionantele rezultate obținute în activitatea didactică, de cercetare ştiinţifică și administrativă, face cinste Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Din anul 1976, întreaga activitate academică a Domnului Prof. Mina Emil Roșu a fost în slujba universității, fiind întotdeauna un exemplu demn de urmat de către cei mai tineri. Și-a canalizat priceperea și competențele pentru a construi și consolida colective puternice în domeniul Ingineriei Electrice în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, fiind promotorul învățământului de profil electric în instituția gălățeană.
 
Ceremonia va avea loc luni, 16 octombrie 2017, începând cu ora 10.00, în Sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, strada Domnească nr. 47.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email