UGAL

Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează cea de a 8-a ediție a Simpozionului Internațional Euroaliment, având genericul Mutatis mutandis in Food”.

Cea mai amplă și importantă manifestare științifică organizată de facultate va avea loc la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, secția Grădina Botanică din Galați, în zilele de 7 și 8 septembrie 2017.

Continuând tradiția începută din 2003, evenimentul reunește reprezentanți ai comunităților academice și economice, naționale și internaționale, în vederea promovării cercetării multidisciplinare fundamentale și aplicative cu scopul deschiderii de noi oportunități de colaborare. Vor conferenția experți români și internaționali:
Dr. Zuzana Ciesarová de la NPPC National Agriculture and Food Centre, Food Research Institute Bratislava pe tema promovării unor produse inovative cu adaos de cătină;
Prof. Nataša Poklar Ulrihde la Universitatea din Ljubljana, Slovenia cu detalii privind sistemele necesare furnizării compușilor bioactivi;
Prof. Nicoleta  Stănciuc  și Drd. ing. Decebal  Pădurede la Universitatea „Dunărea  de  Jos”  din Galați cu rezultatele unui studiu de caz privind ambalajele identice versus compoziție diferită a produselor alimentare;
Prof. Petru Alexe și Drd. Ing. Adriana Radu de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați pe tema privind codul Quick Response (QR);
Prof. Nastasia Belc și Dr. Tatiana Onisei –  Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare IBA București cu aspecte de interes pentru consumatori privind eticheta nutrițională versus mențiuni nutriționale.

În data de 8 septembrie 2017 se va desfășura workshop-ul Mutatis mutandis in Food, în cadrul căruia vor conferenția reprezentanți din mediul academic și economic, cu scopul de a prezenta aspectele legislative privind etichetarea nutrițională și conceptul de clean label al produselor alimentare.

Au confirmat participarea la Simpozionul Euroaliment 2017 pentru susținerea de lucrări în plen sau poster, 37 de participanți din străinătate, de la: NPPC National Agriculture and Food Centre, VUP Food Research Institute Bratislava din Slovacia, Universitatea Ljubljana din Slovenia, National  Research  Institute  of  Food  and  Fermentation Industries - China, Universitatea Mehmet Akif Ersoy, Universitatea Pamukkale,  Universitatea Cumhuriyet– Turcia, Ecole Nationale Superieure de Chimie de Rennes -  Franța, University of Food Technologies, Plovdiv -  Bulgaria, Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul de Zoologie din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, Centrul Național pentru Sănătate Publică din Republica Moldova.

Din România, vor participa 46 de reprezentanțide la USAMV Cluj, USAMV Timișoara, USAMV București, Institutul Național pentru Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța, Stațiunea de Cercetare pentru Viticultură și Oenologie Târgu Bujor Galați, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare Cluj Napoca, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Programul detaliat este prezentat pe website-ul manifestării științifice http://www.euroaliment.ugal.ro/euro-aliment_2017.htm.

Parteneri ai evenimentului sunt: Asociația Specialiștilor din Industria Alimentară ASIAR, Societatea Română de Acvacultură, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu” - Șișești, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare IBA București, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, secția Grădina Botanică Galați.

Sponsori oficiali ai manifestării sunt: Marsal Production Group, Enzymes&Derivates S.A., Farmnet SRL Ialomita, Kuk – Romania SRL, Hofigal SRL, Apilife, SC Vinex Murfatlar SRL, SC Derpan SRL, Ursus Breweries S.A., Florăria Magic Galați.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email