UGAL

Echipa de robotică ByteForce a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați organizează miercuri, 11 februarie, cea de-a doua ediție a Galei „Girls in STEAM”, un eveniment educațional dedicat promovării egalității de șanse și încurajării fetelor în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei, artei și matematicii (STEAM).

Evenimentul va avea loc între orele 17:00 și 20:00, în Aula „Virgil Madgearu” a Facultății de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Gala este organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Femeilor și Fetelor în Știință și face parte din proiectul educațional „Romanian Girls in STEM”, inițiat și coordonat de echipa ByteForce. Proiectul urmărește crearea unui spațiu de dialog deschis între eleve, studente, specialiști din domenii STEAM, cadre didactice și membri ai comunității locale.

Ediția din acest an are o semnificație aparte, marcând 10 ani de activitate ai organizației Nație Prin Educație, precum și 10 ani de implicare a echipei ByteForce în educația STEM și robotică. Acest context subliniază importanța continuității, a educației pe termen lung și a investiției constante în formarea noilor generații.

În cadrul evenimentului, specialiste din domenii tehnice și artistice, alături de tinere aflate la început de drum, vor împărtăși experiențe reale din parcursul lor educațional și profesional, vor vorbi despre provocări, alegeri și oportunități, oferind modele de inspirație pentru generațiile tinere interesate de aceste domenii.

Gala promovează ideea că educația STEAM este accesibilă tuturor tinerelor pasionate de învățare și inovație și are ca slogan: „Girls building the future byte by byte”, subliniind rolul esențial al educației în construirea unui viitor echilibrat și incluziv.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și cu sprijinul Primăriei Municipiului Galați, reunind reprezentanți ai mediului educațional, academic și comunitar. Publicul-țintă este format în special din eleve de gimnaziu și liceu, dar evenimentul este deschis tuturor celor interesați de educație și dezvoltare personală.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

https://forms.gle/xzc2BBp7QJS26VyP6

Echipa ByteForce face parte din Programul Național de Educație STEM FIRST Tech Challenge, organizat de Asociația Nație Prin Educație, din care fac parte peste 220 de echipe din toată țara și anual peste 5.000 de elevi împreună cu mentorii lor.

Asociația Nație Prin Educație este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM anual pentru peste 5.000 de elevi de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este organizatorul Programului Național de Educație STEAM FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. Mai multe informații pe natie.ro.

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email