UGAL

Afiș eveniment
Specialişti din ţară şi din străinătate vor prezenta, joi, 2 iunie și vineri, 3 iunie 2016, o serie lucrări în cadrul celei de-a patra ediţii a „Conferinţei ştiințifice a şcolilor doctorale din UDJG” (http://www.cssd-udjg.ugal.ro/). Conferinţa se bucură de susținere materială din partea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Evenimentul din acest an se derulează sub genericul „Challenges and New Approaches for Helth in the 21st Century”.

Temele abordate sunt de interes pentru cadre didactice şi doctoranzi din domenii în care se desfăşoară activitate de doctorat în UDJG, dar şi de interes general. Este vorba despre șapte secțiuni, pe care le puteți vedea accesând: http://www.cssd-udjg.ugal.ro/index.php/sections-2016.

La lucrările conferinței, care vor începe la ora 9.00 și vor fi găzduite de Sala D12 a Facultății de Inginerie, sunt invitate şi așteptate toate persoanele interesate.

Continuând buna tradiţie a colaborării dintre Şcolile doctorale si Facultatea de Arte din UDJG, la sfârșitul lucrărilor primei zile a conferinței, participanții sunt invitați la spectacolul de teatru „Cazul Lulu”, de Teo Herghelegiu. Piesa este pusă în scenă de lectorul univ. Adelaida Zamfira, iar actorii sunt studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Spectacolul va începe la ora 18.00 și va fi găzduit de sala Studio a Facultății de Arte din Campusul Științei (Corp SB, Sala 03 – parterul Facultății de Științe și Mediu).
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email