UGAL

Echipa interdisciplinară ChargeX formată din studenți și cadre didactice de la Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor - Centrul BioAlimentTehnIA, Facultatea de Inginerie - Centrul de Excelență Prelucrarea Polimerilor și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a câștigat faza națională a concursului Ecotrophelia 2025, desfășurată la București, în perioada 19-20 mai 2025.

Studenții Iulia Ștefania Glugă (FSIA), Daniela Țiuleanu (Bari) (FSIA), Alexandra Daniela Stănică (FSIA), Denisa-Tatiana Leonte (FEEA) și Liviu Petrișor Postolache (FI) coordonați de Prof.dr.ing. Daniela Borda (FSIA), Ș.l.dr.ing. Iulia Bleoancă (FSIA), Ș.l.dr.ing. Corina Neagu (FSIA), Prof.dr.ing. Felicia Stan (FI) au participat la competiție cu produsul Food Cell - Food for Adventure.

Produsul câștigător este o gustare proteică cu biscuiți din hrișcă și zară împreună cu o cremă tartinabilă din zară și proteine din zer, prezentați inovativ într-un ambalaj biopolimeric imprimat 3D.

Echipa ChargeX care a dezvoltat produsul FoodCell mulțumește tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea produsului ecoinovativ, sponsorului PRUTUL S.A., firmei Elastic Media și organizatorilor concursului Ecotrophelia 2025- Asociația Specialiștilor de Industrie Alimentară din România și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email