Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în perioada 15-16 mai 2025, cea de a 17-a ediție a Conferinței Internaționale EXPLORATION, EDUCATION AND PROGRESS IN THE THIRD MILLENNIUM: CHALLENGES IN LAW AND PUBLIC ADMINISTRATION (EEP 2025).
În prima zi a evenimentului, pe 15 mai 2025, la ora 12.00 se va organiza o ceremonie specială In memoriam Prof. univ. dr. Viorel Daghie în Aula Magna ,,Al.I. Cuza’’, ceremonie urmată, la ora 13.00 de dezvelirea bustului domnului prof. univ. dr. Viorel Daghie, la intrarea principală a Facultății de Drept și Științe Administrative, și la ora 14.00 va avea loc o masă rotundă – Amintiri și povestiri (sala AE105).
Va fi un moment special dedicat domnului profesor Viorel Daghie, inițiatorul programelor de licență Drept și Administrație publică ale facultății.