Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a participa la o întâlnire cu președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, în vederea stabilirii unui parteneriat strategic între cele două instituții. Delegația universității a fost formată din conf. univ. dr. Alexandru Nechifor, președintele Senatului Universitar, prof. univ. dr. George Cristian Schin, prorector pentru legislație și managementul resurselor umane, și conf. univ. dr. ing. Ștefan Baltă, prorector pentru parteneriate și accesarea fondurilor europene.
Discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor direcții comune de colaborare, cu accent pe excelența academică, dezvoltarea proiectelor de cercetare și sprijinirea formării tinerelor generații. Acad. Ioan-Aurel Pop a evidențiat rolul vital al parteneriatelor între instituțiile academice pentru dezvoltarea educației și științei în România, în timp ce reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” din Galați au subliniat beneficiile pe care acest parteneriat le poate aduce comunității academice și societății.
Acest parteneriat marchează un pas important în consolidarea relațiilor dintre Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Academia Română, deschizând noi perspective pentru colaborări de impact în educație, cercetare și inovare.