Studenții Facultății de Litere, traducători, filologi și alți specialiști în domeniu s-au bucurat ieri, de evenimentul Asociației Române a Traducătorilor Literari (ARTLIT), în care au fost implicate patru cadre didactice ale Universității „Dunărea de Jos” din Galați, realizat în colaborare cu Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), la Biblioteca UDJG.
Conf. univ. dr. Corina Dobrotă de la Facultatea de Litere și lect. univ. dr. habil. Oana Gheorghiu de la Facultatea Transfrontalieră au tradus din limba engleză un basm scoțian, iar prof. univ. dr. habil. Carmen Andrei și asist. univ. dr. Irina Rață de la Facultatea de Litere au asigurat traducerea unui text din limba franceză, semnat de scriitorul belgian Paul Emond. Moderatorul întâlnirii a fost președintele ARTLIT, scriitorul, filosoful și traducătorul Bogdan Ghiu. La final, a vorbit despre relația autor-traducător chiar Paul Emond, a cărui operă este adusă cititorilor români de Carmen Andrei.
„Am răspuns cu bucurie invitației de a participa la Caravana TrAducem împreună, care trece, anul acesta, prin centre universitare de prestigiu, unde se studiază teoria și practica traducerii. Cei patru profesori implicați în eveniment și-au arătat, cu această ocazie, talentul de traducător, certificat și prin colaborarea cu edituri importante din România. Am reușit să captăm atenția studenților, care au dobândit astfel o perspectivă mai clară asupra fenomenului traducerilor. Pe viitor, la cererea lor, ne dorim să-i implicăm mai mult în elaborarea textului țintă”, a declarat conf. univ. dr. Corina Dobrotă, coordonatorul acțiunii de la Galați.
Caravana TrAducem împreună, prilej de apropiere între actuali și viitorii profesioniști, cititori și parteneri din lumea cărții, a permis participanților un dialog despre provocările meseriei, aspectele juridico-administrative, precum și despre calitățile necesare mai ales astăzi, în epoca AI, pentru a deveni un specialist în domeniu.
ARTLIT, asociația care apără interesele literare, juridice și economice ale traducătorilor literari din România, aniversează în 2024 zece ani de existență. Caravana ARTLIT a mai trecut și prin Constanța, București, Timișoara, Iași și va poposi la Cluj pe 6 noiembrie.