UGAL

Afiș eveniment
Marți, 17 mai 2016,  la Universitatea „Danubius” Galați va avea loc un workshop cu tema „Finanțări pentru clustere”, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate diverse oportunități de finanțare pentru clustere și sectorul privat.
 
Evenimentul are ca obiectiv recunoașterea și promovarea clusterului ca model de organizare și dezvoltare inovativă și creșterea competitivității clusterelor prin internaționalizare.
În cadrul conferinței, la secțiunea „Inovarea  și dezvoltarea durabilă”, vor fi prezentate oportunitățile pentru clustere prin intermediul programelor europene (SEE Program - Adriatic Danubian Clustering; ClusterPoliSEE; COSME; Horizon 2020, INTERREG) și va fi analizată Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, conform ultimelor reglementări apărute în legislație.
 
Dintre subiectele abordate în cadrul conferinței mai sunt: Clusterul - model de organizare și dezvoltare inovativă (definiții, beneficii pentru membrii clusterelor, strategii, finanțare); Servicii de sprijin pentru afaceri și inovare prin Enterprise Europe Network și CLUSTERO – Asociația Clusterelor din România –(președinte Daniel Coșniță).
 
În deschiderea evenimentului vor vorbi conf.univ.dr.Andy Pușcă - rectorul Universității Danubius, prof.univ.dr.ing. Toader Munteanu - președintele Asociației Clusterului Regional „Green Solutions Low Danube”, dr.ing.ec. Florin Spătaru - președinte al Asociației „Romanian River Transport Cluster”, dr.ing. Costică Voicu, președinte Asociația Clusterului Inovativ pentru Sanatate Dunărea de Jos, dr.ing. Cătălin Aramă, președinte Cluster IT&C Dunărea de Jos.    
 
Scopul workshop-ului este de a stimula etichetarea clusterelor europene ca entități puternice, cu potențial deosebit în accesarea și obținerea finanțărilor pentru antreprenoriat și inovare, dezbaterile aducând în centrul atenției aspecte practice și oportunități de noi linii de finanțare.  
 
Evenimentul va începe la ora 10.30, în sala Senatului Universității „Danubius” și va dura până la ora 16.00.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email