UGAL

Sala Mare de Ședințe a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene găzduiește astăzi a doua reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului „Tranziție Justă 2021 – 2027”, la care participă Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în calitate de membru cu drept de vot. UDJG este reprezentată de Prorectorul cu Activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și parteneriatul cu mediul economico-social, prof. univ. dr. Silvius Stanciu.

În cadrul ședinței de astăzi vor avea loc prezentări legate de stadiul procesului de tranziție justă, dar și despre Sistemul de gestiune a Programului Tranziție Justă 2021 – 2027.

Tot în cadrul întâlnirii de astăzi vor fi prezentate și aprobate Metodologia și criteriile de evaluare și selecție a proiectelor aplicabile apelurilor de proiecte pentru acțiunea „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă” și Strategia de Asistență Tehnică a Programului Tranziție Justă 2021-2027. La final, vor fi supuse dezbaterii membrilor cu drept de vot și a  observatorilor criteriile de eligibilitate și evaluare tehnică și financiară aplicabile Priorității Asistență Tehnică.

Obiectivul principal al Programului Tranziție Justă este de sprijinire a unei diversificări economice durabile din punct de vedere al mediului, în special a sectorului antreprenorial productiv mic și mijlociu, inclusiv a antreprenoriatului feminin, în vederea creșterii competitivității și capacității economiilor locale afectate de a genera locuri de muncă durabile, sigure și cu un nivel de salarizare atractiv.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email