UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 222 din 9 august 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. RCF 3225/21.7.2022, înaintată Senatului sub semnătura solicitantei.

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 9 august 2022, ora 10.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 74 dintre cei 86 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă propunerea Comisiei Juridice și de Etică a Senatului universitar de respingere, ca neîntemeiată, a contestației petentei Chirilă Nicoleta, înregistrată la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați, sub nr. RCF3225/21.7.2022 și la Cancelaria Senatului, sub nr. 677/20.7.2022/CS.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email