Senatul universitar
Nr. 949/03.11.2025/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 281 din 3 noiembrie 2025
În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 3 noiembrie 2025, ora 12.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 69 dintre cei 88 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, indicatorii tehnico-economici conform Notei de fundamentare pentru necesitatea și oportunitatea privind realizarea obiectivului „Reabilitare, modernizare și dotare Cămin studențesc B, Complex studențesc „Al. I. Cuza”, municipiul Galați, str. Parcului nr. 4”, cu valoarea totală a investiției de 32.112.079,06 lei fără TVA, respectiv 38.805.533,41 lei cu TVA.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

