Senatul universitar
Nr. 882/15.10.2025/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 264 din 15 octombrie 2025
În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 15 octombrie 2025, ora 15.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 61 dintre cei 69 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, cererea formulată de domnul lector univ. dr. Ostavciuc Dinu, cadru didactic titular la Departamentul de Științe socio-umane al Facultății Transfrontaliere, privind efectuarea de activități didactice în cadrul cursurilor de formare organizate de Colegiul Național de Afaceri Interne (CNAI) al Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” / Ministerul Afacerilor Interne (România), fără a depăși o normă didactică cumulat la orice altă instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate, alta decât Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

