Senatul universitar
Nr. 382/9.05.2025/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 149 din 9 mai 2025
În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 9 mai 2025, ora 13.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 77 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, Taxele de studii pentru anul universitar 2025-2026 la studii universitare de licență și masterat, forma de învățământ cu frecvență. (Anexa 1)
Art. 2. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, Taxele de studii pentru anul universitar 2025-2026 la Facultatea de Medicină și Farmacie. (Anexa 2)
Art. 3. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, Taxele pentru anul universitar 2025-2026 la studii universitare de licență, forma de învățământ la distanță/cu frecvență redusă. (Anexa 3)
Art. 4. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, Taxele de studii pentru studenții străini, în anul universitar 2025-2026 (cu excepția Facultății de Medicină și Farmacie). (Anexa 4)
Art. 5. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, Taxele pentru servicii prestate în anul universitar 2025-2026. (Anexa 5)
Art. 6. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, propunerea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat al IOSUD-UDJG privind Cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului de competență lingvistică în vederea înscrierii la doctorat în anul universitar 2025-2026, respectiv 250 lei, iar pentru angajații Universității „Dunărea de Jos” din Galați, 125 lei.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR