UGAL

IOSUD – UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
Consiliul pentru studiile universitare de doctorat

HOTĂRÂREA
nr. 29/25.09.2026

În conformitate cu:
Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu completările și modificările ulterioare;
Ordinul Ministrului Educației nr. 3020/08.01.2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat, cu completările și modificările ulterioare;
Ordinul Ministrului educației și cercetării nr. 3741/08.04.2025 pentru aprobarea Metodologiei privind analizarea procedurii administrative desfășurate la nivelul instituțiilor orgnizatoare de studii universitare de doctorat pentru acordarea diplomei de doctor;
REGULAMENTUL INSTITUȚIONAL privind organizarea și funcționarea studiilor universitare de doctorat în școlile doctorale din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 411/14.10.2024 (Anexa), cu modificările și completările ulteroare;
Decizia Rectorului Universității nr. 4884/20.10.2025 privind numirea, în vederea exercitării cu caracter temporar a funcției de Director al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat (CSUD) al IOSUD a doamnei prof. dr. ing. Gabriela RÂPEANU;

Consiliul pentru studiile universitare de doctorat, cu unanimitatea voturilor exprimate prin corespondență în perioada 24 - 25 septembrie 2026,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se avizează pozitiv, la propunerea directorilor școlilor doctorale din cadrul IOSUD – UDJG și cu avizul pozitiv al consiliilor școlilor doctorale, planurile de învățământ, statele de funcții și acoperirea posturilor vacante din statele de funcții propuse pentru anul universitar 2026 – 2027.

Planurile de învățământ, statele de funcții și acoperirea posturilor vacante din statele de funcții se transmit Consiliului de administrație spre aprobare.

Art. 2. Se aprobă, la propunerea Directorului Școlii doctorale de Științe biomedicale și cu avizul pozitiv al Consiliului Școlii doctorale de Științe biomedicale, înlocuirea doamnei prof. univ. dr. habil. TUTUNARU Dana, numită președinte în comisia pentru evaluarea şi susţinerea publică a tezei de doctorat a doamnei STAN S. DORINA, domeniul Medicină, cu doamna prof. univ. dr. habil. ANGHEL Lucreția.

Art. 3. Se aprobă, la propunerea Directorului Școlii doctorale de Științe biomedicale și cu avizul conducătorului de doctorat prof. univ. dr. habil. CIOBOTARU Oana-Roxana, validarea inițierii procedurii de susținere publică a tezei de doctorat a doamnei MOCANU M. IONICA (GRIGORE), domeniul Medicină.

Art. 4. Se avizează pozitiv, la propunerea Directorului Școlii doctorale de Inginerie mecanică și industrială și cu avizul pozitiv al CSDIMI, solicitarea de dezafiliere de la Școala doctorală de Inginerie mecanică și industrială a domnului prof. univ. dr. ing. RUSU Eugen-Victor-Cristian, domeniul Inginerie mecanică, începând cu data de 01.10.2026.

Propunerea se transmite Senatului Universității spre aprobare.

 Art. 5. Se aprobă, la propunerea Directorului Școlii doctorale de Inginerie mecanică și industrială și cu avizul pozitiv al CSDIMI, exmatricularea de la studii universitare de doctorat a următorilor studenți-doctoranzi:

Nr. Crt.
Student-doctorand
Data înmatriculării
Domeniul
Conducător de doctorat
Motivația exmatriculării
1.
DONICI V. NINA
01.10.2020
Inginerie mecanică
Prof. univ. dr. CÎRCIUMARU Adrian
Solicitare de retragere de la studii universitare de doctorat
2.
MUNTEANU V. CRISTINA (ACRIȘ)
01.10.2020
Inginerie mecanică
Prof. univ. dr. ing. BUCIUMEANU Mihaela
Solicitare de retragere de la studii universitare de doctorat
3.
IONESCU V. ALIN-IONUȚ
01.10.2023
Inginerie industrială
Prof. univ. dr. ing. GEORGESCU Puiu-Lucian
Neplata taxei de școlarizare aferente anului universitar 2025 - 2026

Studentul-doctorand IONESCU V. ALIN-IONUȚ se poate reînmatricula doar după achitarea taxei de școlarizare aferente anului universitar 2025 - 2026 și a taxei de reînmatriculare, în termen de maximum două luni de la data emiterii deciziei de exmatriculare. După expirarea termenului de două luni de la emiterea deciziei de exmatriculare, studentul-doctorand nu se mai poate reînmatricula.

Art. 6.  Se avizează pozitiv, la propunerea Directorului Școlii doctorale de Inginerie mecanică și industrială, a Directorului Școlii doctorale de Științe socio-umane și a Directorului Școlii doctorale de Științe economice, solicitările de prelungire/întrerupere a studiilor universitare de doctorat formulate de următorii studenți-doctoranzi:

Nr. crt.
NUMELE, INIȚIALA TATĂLUI și PRENUMELE (NUMELE după căsătorie) studentului-doctorand
Anul de studii/
Forma de învățământ/
Forma de finanțare
Solicitarea formulată de studentul-doctorand
Solicitarea CSUD către Senatul Universității
1.
BURGHIU I. MARTA-CRISTINA (NEGRAIA)
IV/
IFR/
BFB
Solicită prelungirea duratei studiilor doctorale cu 12 luni (01.10.2026 – 30.09.2027)
De acord cu prelungirea duratei studiilor doctorale cu 12 luni (01.10.2026-30.09.2027), cu taxă, conform Regulamentului instituțional privind organizarea și funcționarea studiilor universitare de doctorat în școlile doctorale din UDJG, aprobat prin HS 411/14.10.2024 (Anexa), cu completările și modificările ulterioare
2.
CĂLINESCU N. VIOREL
IV/
IF/
T

CONSTANTINOIU C. LAURENȚIU-FLORIN

4.
DANȚIȘ I. IONUȚ

5.
IBRAM I. ORHAN
V/

6.
NĂSTASE P. DOCHIȚA-DOINA (BASALIC)

7.
RUSU V. CRISTINEL-GABRIEL

8.
SECARĂ G. ADI-GEORGE

9.
STANCIU T.S. ANDREEA-ELENA (PETROȘEL)

10.
ZAHARIA G. CĂTĂLIN-MARIAN
IV/
IF/
BB

11.
BONTEA L CRISTINA (DINESCU)
IV/
IFR/
BFB
Solicită întreruperea studiilor doctorale pentru 12 luni (01.10.2026 – 30.09.2027)
De acord cu întreruperea studiilor doctorale pentru 12 luni (01.10.2026-30.09.2027), conform Regulamentului instituțional privind organizarea și funcționarea studiilor universitare de doctorat în școlile doctorale din UDJG, aprobat prin HS 411/14.10.2024 (Anexa), cu completările și modificările ulterioare
12.
MIRON C. MIHAI-MARIUS
II/

13.
NISTORENCU G. MIRCEA-GHEORGHE
III/

14.
SĂRĂTEANU G. SORIN

15.
TORNEA N. VICTOR

Solicitările se transmit spre aprobare senatului universitar.

Director interimar CSUD,
Prof. univ. dr. ing. Gabriela RÂPEANU

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email