Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a organizat vineri, 13 noiembrie 2026, festivitatea de premiere a studenților participanți la Concursul studențesc de soluții asistive – INCLUDJG+ 2026, eveniment dedicat creativității, inovării și implicării studenților în identificarea unor soluții concrete pentru îmbunătățirea accesibilității și incluziunii în mediul academic.
Evenimentul a marcat o etapă importantă în implementarea proiectului CNFIS-FDI-2026-F-0541 – „Ecosistem digital și adaptiv pentru incluziunea studenților cu dizabilități – INCLUDJG+2026”, prin care Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați urmărește dezvoltarea unui mediu universitar mai accesibil, adaptat nevoilor tuturor membrilor comunității academice.
În cadrul concursului, studenții au fost invitați să propună idei, concepte și soluții inovative de tehnologii și măsuri asistive, cu aplicabilitate în facilitarea accesului la educație, îmbunătățirea mobilității și participării la viața universitară a persoanelor cu dizabilități.
Festivitatea de premiere a fost coordonată de prof. univ. dr. ing. habil. Marian BARBU, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și managerul proiectului INCLUDJG+2026. Cei 15 studenți premiați au primit distincții și premii în valoare de 400 de lei fiecare.
Dincolo de competiție și de recunoașterea meritelor participanților, proiectul INCLUDJG+2026 a urmărit realizarea unor intervenții concrete pentru creșterea accesibilității infrastructurii și serviciilor universitare. Printre principalele rezultate se numără:
- reamenajarea integrală a camerelor de cămin destinate studenților cu dizabilități, prin lucrări de igienizare, adaptare și dotare cu mobilier și echipamente corespunzătoare;
- îmbunătățirea accesului în spațiile universitare prin dotări și echipamente dedicate, inclusiv o platformă hidraulică mobilă la Facultatea de Medicină și Farmacie;
- dezvoltarea unei aplicații mobile care să faciliteze accesul la informații și servicii universitare;
- realizarea și implementarea unor hărți tactile și a semnalizării în alfabet Braille, pentru sprijinirea orientării și deplasării persoanelor cu deficiențe de vedere.
Prin aceste investiții, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își consolidează preocuparea pentru egalitatea de șanse, accesibilizarea infrastructurii și dezvoltarea unor servicii educaționale adaptate diversității nevoilor studenților.
Concursul INCLUDJG+2026 demonstrează că incluziunea nu înseamnă doar adaptarea infrastructurii, ci și implicarea activă a comunității universitare în identificarea și dezvoltarea unor soluții inovative. Studenții au ocazia să contribuie direct la transformarea universității într-un spațiu în care accesul la educație, participarea și dezvoltarea personală reprezintă oportunități reale pentru fiecare.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați le mulțumește tuturor studenților participanți, cadrelor didactice și membrilor echipei de implementare pentru implicare și contribuție și îi felicită pe toți cei premiați!
INCLUDJG+2026 – O universitate accesibilă este o universitate pentru toți!

